Ziarul Incomod a demarat o campanie prin care dorim să vă prezentăm persoane remarcabile, angajate în instituții de protecție ale statului, care adesea au salvat vieți și care veghează în continuare pentru protejarea noastră, a tuturor. Pentru interviul de astăzi, reporterii noștri au discutat cu plutonierul adjutant Leonard Lungu, care face parte din echipa ISU Prahova, în cadrul detașamentului 1. Acesta a fost marcat de accidentul de anul trecut de pe Centura de Vest, când cinci oameni și-au pierdut viața și încă își amintește cuvintele șefului care spunea în stație: „veniți, e carnagiu”. Leonard Lungu a participat la tot felul de intervenții, iar pe o parte din ele le-a povestit reporterilor noștri. După zece ani de activitate, are două sfaturi pentru oameni: să nu mai fie neglijenți, crezând că nu li se poate întâmpla nimic, și să nu mai lase mașinile parcate haotic, pentru că le blochează accesul la intervenții.

Reporter: Cum vă numiți și de cât timp lucrați în cadrul pompierilor?

Leonard Lungu: Sunt plutonier adjutant, mă numesc Leonard Lungu, la 1 noiembrie se fac 10 ani de când lucrez la ISU Prahova, nu chiar atât de mulți, dar am trecut prin destul de multe peripeții. Nu știu dacă am avut șansa sau neșansa să particip la multe intervenții, dar în cadrul detașamentului 1 din care fac parte sunt cele mai multe. Au fost ture când am prins chiar 5-6 intervenții pe zi. Nu suntem mereu pe aceeași mașină, putem fi pe o autospecială care se deplasează numai la incendii sau pe o mașină care are o capacitate mai mică de apă, dar este dotată cu tehnică pentru descarcerare.

Reporter: Care considerați că sunt cele mai dificile intervenții?

Leonard Lungu: Am intervenit când un copil a fost născut și aruncat într-o toaletă, au fost accidente cu multe persoane decedate. Ajungi acasă, uneori, și te întreabă familia de ce ești schimbat, parcă nu ești tu, ce să le spun? Că am avut un accident cu trei morți? Am participat și la acțiuni de descarcerare. În special sunt foarte dificile incendiile care au loc la apartamente, pentru că nu ai vizibilitate, însă sunt colegii pe care mă bazez și cred că și ei la rândul lor se bazează pe mine, m-aș bucura să știu asta. Mergem în căutarea eventualelor victime care pot exista în apartament, este spațiu închis și fumul foarte dens, de exemplu la un subsol este mai dificil, dar atâta timp cât ai colegii în spate pe care știi că te bazezi, ușurează mult situația.

Reporter: Ce vă motivează? Ce v-a determinat să vă alegeți această meserie?

Leonard Lungu: Poate că este mult spus dorință, pur și simplu știi că trebuie să o faci și te bucură să salvezi pe cineva, e normal. Acum nu mai sunt atât de tânăr, dar poate că mi-aș alege a doua oară tot meseria asta. La 35 de ani când am venit în sistem, destul de târzior, aș putea spune că știam „cu ce se mănâncă” meseria asta, dar au fost multe lucruri care m-au atras, mi-au plăcut, spiritul de echipă, haina militară și aș putea spune că părinții mei mereu și-au dorit să mă vadă în haina militară.

Reporter: Despre cazul cu bebelușul aruncat în toaletă, ce ați simțit atunci când ați văzut ce a făcut acea femeie?

Leonard Lungu: La momentele respective am simțit repulsie față de ea, neputință din partea mea că nu am putut să fac mai mult. Mi-aș fi dorit să îl pot salva, dar era tardiv, bebelușul era acolo de mai mult timp. În niciun caz nu s-a pus problema că dacă am fi mers cu 10km/h mai tare l-am fi salvat. Au fost multe situații, noaptea cu morți, vedeam pe telefoanele lor cum sunau cei din familie și nu știam ce să fac. Îmi aduc aminte de un tip supraponderal care conducea o mașină cu volan pe dreapta și a intrat într-o plută, noaptea în jurul orei 01:00, îl suna fiica „Maria fata mea”. Este foarte greu. Îmi mai aduc aminte că într-o noapte, cu o zi înainte de Crăciun, am găsit întâi motorul mașinii și după aceea victima. Este trist, pentru că te pui în situația familiei care pățește această nenorocire. În această meserie nu poți să fii sensibil, trebuie să fii dur, să te detașezi. Faptul că am trecut peste nivelul de colegialitate și suntem ca o familie ne întărește. De exemplu, șeful de tură este aproape de noi, nu a fost niciodată el șef, noi subalterni, etc. Noi îl știm de „Cipri”, el a știut să se apropie de noi, asta te face să devii mai puternic, contează spiritul de echipă, să știi ce ai de făcut.

Reporter: Au fost cazuri când rudele victimelor au apărut la fața locului în acele momente de panică? Cum reacționează oamenii când văd situația?

Leonard Lungu: Au fost situații mai dificile. Anul trecut a fost un accident cu un autobuz care a intrat într-o mașină cu nisip. Soția unui coleg era în spatele șoferului, o tipă mai minionă, a scăpat, este o fire foarte puternică, a trecut peste, în ciuda faptului că cei din jurul ei erau morți, șoferul, băiatul care a stat lângă șofer, a fost sfârtecat. A fost o intervenție foarte grea, îmi aduc aminte cuvintele șefului când spunea prin stație, „veniți, e carnagiu”, groaznic. În cazul în care cei din familia victimei ajung acolo trebuie încurajați și încercăm să îi ținem deoparte să ne putem face treaba, le dăm speranțe și încercăm să îi liniștim.

Reporter: Ați avut și intervenții fericite, în care ați fost eroi?

Leonard Lungu: Nu știu dacă ne considerăm eroi. Au fost și intervenții când am fost dezamăgiți din cauza traficului, oamenii efectiv nu ne fac loc, se bagă în fața noastră să se grăbească și ne blochează, am putea ajunge mult mai repede dacă nu am întâmpina astfel de probleme. Anul trecut am avut un incident în care victima era un coleg de la Câmpina, am aflat ulterior că este coleg cu noi, nu ne putem cunoaște toți, la nivel de județ suntem aproximativ 1.000, a trecut prin clipe foarte grele. Ulterior ne-a făcut o surpriză, a venit să ne mulțumească cu două sticle de suc și o cutie de prăjituri, pentru noi a fost enorm. A venit și cu fetița lui.

Reporter: Se întâmplă des să vă caute oamenii după intervenții să vă mulțumească?

Leonard Lungu: Nu, nu întotdeauna, nu aș putea spune că da. Lumea percepe altfel. De exemplu un vecin de-al meu le-a reproșat unor colegi după ce au intervenit pentru salvarea unei bătrâne dintr-un apartament că au spart ușa, că de ce nu au desfăcut frumos cu șurubelnița, etc. Nu acesta este scopul nostru, de aceea îi și spune situație de urgență, au fost multe situații când i-am găsit în comă, din nefericire au fost și morți, de câteva zile, și înecați. Este foarte greu, am avut și oameni spânzurați, din păcate.

Reporter: Ce faceți în cazurile în care aveți oameni spânzurați, doar îi dați jos?

Leonard Lungu: Da, dar îmi aduc aminte de un caz de la fosta maternitate, un bărbat, probabil cu probleme psihice, a intrat în curte, nu a fost legitimat și a fost găsit în putrefacție. A fost o misiune grea, chiar eu am fost pe acoperiș atunci, desemnat de căpitanul de la vremea respectivă, pentru că intrase în putrefacție și a trebuit să-l dăm afară prin lucarna acoperișului, într-o prelată, ca să nu se închidă spitalul. Și pot spune că era într-o situație destul de neplăcută, deja trecuse mult timp de când decedase.

Reporter: Cât de importantă este viteza, în momentul în care se dă alarma și trebuie să ajungeți la intervenție?

Leonard Lungu: Foarte importantă pentru că sunt secunde care, la un moment dat, contează, numai că noi suntem pregătiți și de multe ori avem hainele în mașină, ne îmbrăcăm în mers, ne mai ridicăm moralul, uneori mai și spunem o glumă, pentru că dacă te duci cu teamă și speriat, nu prea cred că te ajută atât de mult.

Reporter: S-a întâmplat să vă duceți la o intervenție la care să vă fie frică?

Leonard Lungu: Frică nu, dar emoții sunt, pentru că nu poți știi ce te așteaptă acolo. Vă dau un exemplu: într-o noapte la patru dimineața, un apartament ardea, tată și fiu, din păcate tatăl nu a mai fost salvat, de la o pernă electrică a făcut scurt, el a adormit, probabil a fost puțin sub influența alcoolului, era apartamentul în flăcări și după ce am terminat de stins, un coleg de-al meu s-a sprijinit, nu te-ai fi așteptat, în sufragerie, sub un covor, era o butelie. Sau întrebi: „câte butelii aveți în casă?”. „Două”, dar mai găsim și noi una, „cu asta ce e?”… Emoții sunt…

Reporter: Dar de ce nu spun oamenii adevărul în astfel de cazuri?

Leonard Lungu: Probabil că în momentele acelea sunt speriați de situație și nu realizează de fapt pericolul, ei nu mai gândesc sau se gândesc că își pierd casa. A mai fost o situație în decembrie, pe un ger cumplit, am avut un incendiu cu patru case undeva prin Bereasca, a fost groaznic pentru ca erau -8 grade, casele erau lipite și a fost mai mult decât neplăcut atunci din cauza gerului.

Reporter: Ați avut intervenții de sărbători?

Leonard Lungu: De regulă da, îmi aduc aminte un Crăciun când pusesem masa cu toții și nu am apucat să mâncăm, am plecat, era și drumul foarte rău pentru că fusese niște gheață, se topise, tocmai la Hătcărău, la o distanță foarte mare, undeva aproape de Drăgănești și am petrecut Crăciunul acolo. Din păcate a fost o victimă care murise carbonizată, un orb. De regulă de sărbători au cam fost probleme, inclusiv din cauza artificiilor.

Reporter: Ați alege altă meserie acum, după atâția ani?

Leonard Lungu: Nu cred, poate ceva să mă destindă foarte mult, probabil sport, că noi mergem, cel putin eu împreună cu colegii, mergem și pentru condiția fizică și pentru agrement, ne întâlnim la fotbal sau mai ieșim, tot la evenimente sportive.

Reporter: Familia ce spune, cum percepe acest lucru?

Leonard Lungu: S-a obișnuit, vă dați seama că întotdeauna îți urează să te întorci cu bine acasă ,pentru că nu poți să știi ce se întâmplă în cele 24 de ore, cât ține o tură. Au fost și ture mai grele când nu s-a dormit deloc, știți că județul Prahova este și o zonă a industrializării foarte mari, nu se compară cu alt județ. Au fost și evenimente când am fost chemați de acasă pentru că noi asigurăm și permanență. Îmi aduc aminte atunci când am fost la Buzău, când era zăpada cât ușa. Ține foarte mult și de colectivul cu care ești, treci altfel peste greutăți, aș putea spune, ne încurajăm unii pe alții, „hai că poți”. Știm cam fiecare unde ne este locul, dacă știu că este unul, sunt băieți mai tineri, știu că e mai bun într-un anumit segment, îl las pe el, ne înțelegem din priviri și asta contează foarte mult. Au fost momente, poate la un meci de fotbal, când ne-am tachinat, dar când s-a terminat meciul de fotbal totul s-a șters, nu poți ține ranchiună în această meserie, pentru că îți poate fi fatală. Ce ar însemna să mergi cu cineva și să nu îți vorbești?

Reporter: Ce probleme întâmpinați cel mai des la intervenții?

Leonard Lungu: De foarte multe ori parcarea, vrei să intri pe o străduță, oamenii nu sunt conștienți, poate că și eu până să fiu în acest minister, să am această meserie, poate că vedeam lucrurile altfel, cu puțină indolență. Oamenii nu se așteaptă sau cel puțin cei care nu au pățit-o niciodată, chiar mă uitam și pe stradă la mine, sunt ploieștean… Este indolență mare, nici nu poți spune „domnule, nu mai parca așa, că eu lucrez la pompieri și poate mâine vin aici”. Nu trebuie să devii nici penibil, dar este într-adevăr o problemă.

Reporter: Sunt mai dificile intervențiile în care sunt implicați copii, fiind impactul emoțional mai mare?

Leonard Lungu: Cu siguranță, chiar și bătrâni, oameni nevoiași. Au fost situații pe care, zic eu, le-am salvat cu succes. Mai ales de când au apărut stațiile de emisie-recepție, munca noastră s-a ușurat, pentru că acum comunicăm altfel. Acest lucru se întâmplă de circa un an, să avem fiecare stație și ne e mult mai ușor.

Reporter: Este o meserie grea?

Leonard Lungu: Stomatologul meu mereu îmi spune: „ce fac eu e tiră pe lângă ce faci tu”, îi place să îi mai povestesc, uneori stăm două minute și vorbim despre fotbal, Simona Halep și eventual să îi povestesc ceva de la serviciu. Când ajungem la partea cu serviciul, îi spun că nu prea îmi place.

Reporter: În timpul liber cu ce vă ocupați?

Leonard Lungu: Sunt apicultor, nu fac chestia asta decât de vreo cinci ani, dar am și o curte foarte frumoasă la țară, sunt pasionat de flori, pot spune că o moștenesc pe mama mea. Ce să vă spun? Am vreo șapte-opt leandri în curte, am și lămâi. Una dintre pasiuni, în afară de sport, este apicultura, pot spune că nu o fac pentru bani, dar mă relaxează. Mi s-a întâmplat să plec de aici și să merg direct la stupi, mai ales în timpul culesului, și în ciuda faptului că eram foarte obosit mă delectam, mă relaxam, este un refugiu, de la pompieristică, la apicultură. Acolo este liniște, este doar bâzâitul albinelor, deja mă înțeleg cu ele și acolo lucrăm în echipă.

Reporter: Oamenii care încearcă să vă ajute la intervenții, mai rău vă încurcă sau fac bine?

Leonard Lungu: Uneori da, alte ori nu. S-a întâmplat să ne ajute foști pompieri care au fost militari în termen și au făcut-o foarte bine, dar sunt și situații când oamenii nu înțeleg sau li se pare, dacă au trecut câteva minute că, într-adevăr când îți arde casa ți se pare o veșnicie, chiar dacă au trecut cinci minute sau șase minute, iar tu ești în parametri. Sunt situații când mai suntem și huliți, dar omul este disperat și îl înțelegi, cu toate că a fost din vina lui sau din neatenție și în ciuda faptului că s-a lucrat exemplar a fost anunțat incendiul târziu, au fost situații când a fost tardiv.

Reporter: Sunt oamenii responsabili în ce privește prevenirea incendiilor?

Leonard Lungu: Părerea mea personală este că nu de ajuns. Acum un an sau doi, un incendiu la etajul patru, o doamnă, un apartament închiriat, în flăcări, culmea, în toate flăcările alea mai mergea mașina de spălat și ea era la o vecină la o cafea, dusese ștecherul în sufragerie prin spatele unui șifonier, vechi, lăcuit, erau foarte multe haine, aveai impresia că e un depozit. Fac o remarcă aici, atât prietenilor mei, rudelor, le dau un singur sfat: să nu mai cumpere prelungitoare de doi lei. Contează foarte mult. Aici luase foc un prelungitor foarte vechi, ieftin și încă mergea mașina de spălat. La mine e regulă, nu există să lași mașina de spălat să meargă și să pleci. Prietenul meu cel mai bun îmi spune că soția lui lasă mașina de spălat pornită și pleacă la mall sau nu știu unde. Nu există așa ceva. Sau tot prietenul meu cel mai bun, ar fi frumos să citească asta, care financiar stă destul de bine, nu face asigurarea la apartament, i-am și spus, „te rog eu frumos, de ziua ta, îți plătesc eu asigurarea, nu se poate, dacă nu ai posibilitatea, nu ai, dar când ai o firmă și ai și o mașină destul de scumpă, nu se poate să neglijezi”. Oamenii sunt indolenți, după ce li se întâmplă lor, atunci dau crezare. Majoritatea cazurilor sunt din neglijența oamenilor, ca și accidentele, adică după ce ai băut, mai mergi și tare? Când auzim noaptea că e un BMW, ne dăm seama că e un tinerel, s-a „urcat” un pic în copac, dar din păcate poate intra în cineva nevinovat.

Reporter: La inundații ați intervenit? Până acum am vorbit despre foc, dar cum este să te lupți cu apa?

Leonard Lungu: Nu este plăcut, vă dați seama că automat când ai spus apă înseamnă un mediu neplăcut, udătură foarte multă, acționăm cu motopompe, se poate sta o noapte întreagă, temperatura fiind destul de scăzută, dar dacă te-ai înhămat și ai vrut să vii aici, e datoria ta. Au fost multe intervenții, chiar am fost în sprijin și în alte localități, la Suceava acum vreo șapte-opt ani, la Pitești, la Slatina, la Buzău, la Galați. Au fost situații când s-a plecat cu atv-ul, îmi aduc aminte că am avut un fost coleg, Șerban Iulian, era ultima lui tură sau penultima și ieșea la pensie, chiar a fost atunci cu atv-ul în sprijin într-o comună din Buzău unde zăpada era mare, noi ne miram că la noi era foarte mică și acolo era… Intervenții grele, cam toate sunt urâte, intervenții frumoase nu prea sunt. Am fost o dată la un incendiu de apartament și am găsit o tigaie uitată pe foc, îmi aduc aminte de o doamnă avocat, a ieșit să tragă ceva la xerox, era un apartament foarte cochet, undeva pe Republicii, cu patru camere. Întoarse le numim noi, atunci când pleci că arde un apartament și se rezolvă pe moment, când e vorba de o tigaie uitată pe foc, au putut să stingă cu o găleată de apă, dar atunci când se anunță, nu poți să știi ce găsești acolo. Îmi aduc aminte și că am participat la intervenție când a ars casa doamnei fost prefect. Dar pot spune că intervențiile în apartament sunt mai grele decât cele de la case, cel puțin aceasta este părerea mea, pentru că este mediu închis, palierele sunt inundate cu fum. La case este mai multă vizibilitate, se vede din afară, intri dacă poți, dacă este pericol mare intri numai dacă trebuie să salvezi, chiar dacă este pericol, să spunem că dacă este un copil în interior, te riști și intri, dar ești legat de colegi, la o adică să te scoată repede, dacă e cineva în interior nu poți să spui „stai că nu intrăm”, nu se pune problema aceasta.