Ziarul Incomod continuă campania prin care dorim să vă prezentăm persoane remarcabile, angajate în instituții de protecție ale statului, care adesea au salvat vieți și care veghează în continuare pentru protejarea noastră, a tuturor. Pentru interviul de astăzi, reporterii noștri au discutat cu plutonierul major Mircea Comșa, de la ISU Câmpina. Mircea Comșa este pompier de aproape 12 ani și a participat la câteva intervenții care l-au marcat. Cel mai greu spune că este atunci când realizează că nu mai poate face nimic pentru victimele implicate. De asemenea, spune că oamenii sunt inconștienți și nu-și iau măsuri de prevenție înainte să pățească ceva rău.
Reporter: Pentru început, vă rugăm să vă prezentați și să ne spuneți de cât timp lucrați în cadrul ISU:
Mircea Comșa: Sunt plutonier major Comșa Mircea, lucrez din 2006 pe descarcerare mai mult. Am avut destule evenimente, de tot felul, accidente, deblocări, o perioadă am lucrat și pe stingere, participări la focuri.
Reporter: Cum ați descrie această meserie?
Mircea Comșa: Din punctul meu de vedere este destul de complicată, dar dacă îți asumi răspunderea și îți dai interesul, nu este greu. Bineînțeles, sunt și riscuri, dar când am venit ne-am asumat răspunderea, știam unde venim. Este o muncă sigură, mai ales în zilele de astăzi când peste tot merge rău, dar totuși este și plăcută. Te simți împlinit când salvezi pe cineva, ai făcut ceva folositor.
Reporter: Ați avut intervenții care v-au marcat?
Mircea Comșa: Da, au fost cele de la început. Prima intervenție din nefericire a fost cu victime decedate, pe DN, accident rutier. O mașină lovită, făcută zob, omul a trăit câteva minute, apoi a decedat în ambulanța SAJ-ului. Celelalte… știm despre ce este vorba, de când plecăm din curte ne dăm seama cam ce urmează să întâmpinăm acolo.
Reporter: Ați avut vreo intervenție mai deosebită?
Mircea Comșa: Am avut o intervenție mai deosebită pe DN1, cu cei șase morți, accidentul frontal cu cel care a vrut să se omoare. Nu știam că sunt deja morți înainte să ajungem, la nicio intervenție nu suntem anunțați că sunt persoane decedate. Sunt persoane încarcerate. Mai rar ni se spune și că sunt inconștiente, fiind încarcerate oamenii nu-și dau seama despre ce este vorba, dar noi când ajungem acolo vedem situația. Este o situație foarte grea când pleci cu gândul să salvezi pe cineva și ajuns acolo vezi că nu mai poți face nimic. Dar facem tot posibilul ca omul să fie scos și apoi vedem ce se mai poate face.
Reporter: La accidentul cu șase persoane decedate, ați simțit ură sau repulsie față de sinucigaș?
Mircea Comșa: Da, mai ales că printre victime se aflau și doi copii destul de mici. Nu am avut multe accidente în care să fie implicați copii, am avut mai multe deblocări la apartamente, copii rămași blocați acolo. Din greșeală încuie ușa, nu mai știu să o descuie, copiii sunt mici, le explici degeaba, nu poți să intri prin forțarea ușii că îi sperii și nu știi ce se poate întâmpla, să sară pe geam, să apară alte probleme.
Reporter: Situații amuzante ați avut?
Mircea Comșa: Da, suntem chemați de multe ori cu descarcerarea să dăm pisici jos din pom, să scoatem căței din anumite gropi. Suntem solicitați, mergem acolo, dar în momentul acela se poate întâmpla altceva mai problematic, iar noi să stăm să dăm o pisică jos din pom. Probabil orașul nu are pe cineva specializat pentru aceste animale.
Reporter: Dvs. conștientizați mult mai bine riscurile la care ne supunem noi toți. Cum vi se par oamenii, din punct de vedere al prevenției?
Mircea Comșa: După ce se întâmplă evenimentul le pare rău, dar înainte nu își iau măsuri de prevenție. Cam multă inconștiență. La accidente, în primul rând, ar trebui să se țină cont de limita de viteză. Acum de când s-au montat parapeții e ceva mai bine, înainte aveam mai multe probleme pe DN. Și totuși ar mai trebui, mai sunt zone unde ar mai trebui puși.
Reporter: Din punct de vedere al incendiilor, care este cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii?
Mircea Comșa: Nu-și iau măsuri de precauție, fac grătarul afară, bagă grătarul cu jar în adăpost lângă casă. De ce îl pui acolo? Ți-a luat foc casa, cine e vinovat? S-a întâmplat, am avut la Bănești cazul. Se duce să-și măture păianjenii din cotețul găinilor cu feștilă, cu flacără deschisă. Păienjenișul acesta se aprinde foarte repede. Mai ales în sezonul acesta, e vorba de coșurile de fum, de evacuare, care nu sunt curățate.
Reporter: Care este intervenția care v-a impresionat cel mai mult în toți aceștia ani?
Mircea Comșa: Cea cu cel mai mare impact emoțional a fost cea de la Breaza, incendiul la vagonul cu azotat de amoniu, dar după ce s-a încheiat, pe moment nu ne-am dat seama. Am mers în sprijinul colegilor pentru a desface acele uși și am ajuns cu descarcerarea mai târziu față de ei, cam la o jumătate de oră după. Se văzuse deja codul inscripționat pe vagoane și știam despre ce este vorba, dar așteptam alte ordine pentru a umbla acolo, nu știam încărcătura cum este, putea fi vrac, în saci, nu aveam de unde să știm pentru că nu era niciun reprezentant al garniturii care să ne spună despre încărcătură. Atunci pe moment a fost ușor, de abia după aceea am realizat.
Reporter: Cum a fost momentul în care ați realizat proporțiile pe care putea să le capete incidentul?
Mircea Comșa: Poate alții ar fi zis „mai bine nu mă duceam”, dar când e să se întâmple… Tot așa se întâmplă. Într-un fel am fost un pic mai relaxat când am deschis vagonul și am văzut că substanța este în saci și nu este pericolul la care ne așteptam. Ne așteptam să curgă. Când am deschis vagonul am crezut că o să curgă jos, ca o pastă, la 170 de grade se face pastă și la 200-250 de grade explodează. La contactul cu solul explodează. Aveam toate ingredientele să se întâmple ceva rău, doar temperatura nu a fost așa de mare și flăcările atât de puternice încât să se întâmple ceva mai rău. A fost vagonul închis, dacă avea guri de ventilație sau ceva… A fost un avantaj pentru noi că a fost un vagon închis.
