fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Interviuri cu șefii secțiilor de poliție din Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Ziarul Incomod v-a prezentat în exclusivitate interviuri cu șefii secțiilor nr. 1,2,3 și 4 de poliție Ploiești. Reporterii noștri au stat de vorbă cu fiecare șef de secție în parte și au adus în atenția dumneavoastră problemele cu care se confruntă comisarii de poliție în cadrul secției pe care o conduc, problemele cu care se confruntă Ploieștiul în momentul actual, dar și câteva soluții care ar putea ajuta la rezolvarea acestor situații. De asemenea, șefii de secție au mai descris cum decurge procedura din momentul în care sunt solicitați prin sistemul de urgență 112 pentru a interveni la vreun eveniment, dar și câteva dintre cazuri deosebite rezolvate de secțiile de poliție.

Șeful Secției de Poliție nr.1 Ploiești, Radu Ștefana, în vârstă de 38 de ani, ocupă această funcție din iulie 2015. Comisarul șef de poliție consideră că problemele vin în special din cauza aglomerării zonelor centrale, dar și din cauza persoanelor de etnie rromă predominante pe întinderea secției de poliție pe care o conduce. Interviul AICI.

- Reclamă -

Comisarul șef de poliție Cosmin Moise conduce secția 2 din anul 2011, din luna august atunci când Poliția Prahova a intrat într-o reorganizare, din șase secții de poliție rămânând patru. Lider al sindicatului Pro Lex, Cosmin Moise spune lucrurilor pe nume, acuzând legislația în vigoare pentru problemele cu care se confruntă polițiștii. Vezi interviul cu Cosmin Moise AICI.

Adrian Tătaru este șeful Secției de Poliție nr.3 Ploiești din august 2011, după ce din 2010 până în 2011 a fost șeful Secției 5. Comisarul șef consideră că un polițist bun trebuie să aibă capacitatea de a se adapta la situațiile noi apărute, să fie un bun organizator, dar și să fie corect. Interviul cu Adrian Tătaru AICI.

Dragoș Tofan conduce secția 4 din anul 2011, având o vechime de 15 ani în poliție. După ce a lucrat aproape 8 ani într-un domeniu de investigații și anchete, Tofan a ocupat posturi de conducere, mai exact adjunct sau șef de secție. Comisarul șef consideră că lucrul în echipă este cel mai important în rezolvarea problemelor cu care se confruntă secția sa, pentru a obține rezultatele favorabile și pentru a-i mulțumi pe cetățeni. Citește interviul AICI.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut