Nicicând nu m-am simțit atât de relaxată și de amuzată, pe cât am fost în momentul în care am intervievat un deținut al Penitenciarului Ploiești. Și nicicând nu m-am simțit atât de vinovată, atât de răspunzătoare, în numele societății, de sistemul care îi face pe acești deținuți să se întoarcă la infinit în penitenciar.

Ionel, cu numele de „scenă” MTV, încă mai zâmbește și povestește cu un umor incredibil întâmplările în care l-a dus viața. A fost crescut în orfelinat și au profitat de el asistații mai mari, care îl trimiteau la spălat parbrize în intersecții. A rămas pe drumuri, pentru că în România atunci când faci 18 ani ești aruncat în stradă și nu-i mai pasă nimănui că nu ai părinți – trebuie să te descurci. Și s-a descurcat, din „mila” altora, care pentru o baie și o masă caldă îi cereau mici favoruri – un cauciuc spart, o bicicletă furată, până când Ionel a ajuns în închisoare. A fost „săgeata” tuturor, cum își spune singur, pentru o bucată de pâine sau de teama de a fi omorât din bătaie. A luat bătaie de la polițiști și de la „arcași” în egală măsură și a sfârșit, de fiecare dată, înapoi în penitenciar. Dar nicio clipă nu a renunțat la umorul său și la talentul cu care s-a născut: cântă aproape de perfecțiune și face beatbox fără nici cea mai mică greutate. Asta e povestea lui Ionel pe scurt, iar pentru cei care vor detalii și povești tragi-comice cu el, intrați aici.

Complet impresionată, am reflectat la motivele pentru care Ionel se întoarce în închisoare, deși spune că nu-i place și nu vrea să mai ajungă aici. La fiecare eliberare a spus că nu va mai face infracțiuni, dar a luat-o de la capăt. De fiecare dată, a fost cineva care să profite de el, de Ionel înfometatul, care înțelegea că altă cale nu există pentru a-și asigura hrana zilnică. Când ieși din Penitenciar, societatea nu te mai vrea. Nimeni nu angajează un om cu cazier. Cu toții ne temem și ne îndepărtăm de pușcăriași, de parcă ar avea un virus contagios. Niciunul nu ascultăm povestea lor, nu cercetăm pentru ce au fost închiși și, cel mai important, de ce au recurs la infracțiuni. Iar în acel moment, noi, societatea, suntem cei care îi semnăm următoarele condamnări. Nu judecătorii. Aceștia doar respectă dorința poporului, iar poporul îl vrea pe Ionel înapoi în penitenciar. Pentru că poporul nu înțelege și nu cercetează. Pentru că poporul se teme. Pentru că poporul găsește forță de muncă pe toate drumurile. Pentru că poporul nu le dă o șansă celor au greșit încă de la naștere, atunci când au avut ghinionul să nu se nască în familia care „trebuia”.

Ionel râde mult, cântă și mai mult și spune că încă mai are speranță. Dar după două ore de interviu, în care a povestit cu umor chiar și episoadele când era torturat în secția de Poliție, Ionel m-a rugat să mai adaug un rând la articolul meu: „Eu râd mereu, dar în sufletul meu plâng!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here