fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Investiţii de milioane de euro, în derulare la Spitalul Judeţean din Ploieşti

Citește Și

- Reclamă -
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti e implicat în mai multe proiecte majore, cu investiţii din fonduri de la Uniunea Europeană, Ministerul Sănătăţii, Consiliul Judeţean şi sponsorizări. Primele lucrări sunt aşteptate să se finalizeze în această toamnă.

La Spitalul Judeţean din Ploieşti sunt în derulare sau pe punctul de a începe mai multe investiţii majore, care vizează, printre altele, Unitatea de Primiri Urgenţe, blocurile operatorii, ambulatoriul, Maternitatea şi secţiile Neurochirurgie şi Urologie.

Managerul unităţii medicale, dr. Bogdan Nica, a declarat astăzi că la UPU lucrările de extindere, derulate în cadrul unui proiect european al CJ Prahova, sunt aşteptate să se finalizeze în această toamnă, în timp ce lucrările de extindere, modernizare şi dotare cu aparatură a ambulatoriului integrat vor începe, cel mai probabil, în octombrie, tot cu finanţare asigurată prin Programul Operaţional Regional. Un al treilea proiect european, cu finanţare prin POIM, vizează construirea unui spital modular, în curtea secţiei exterioare de la Obor, licitaţia fiind finalizată, cu speranţe ca lucrările să se încheie la finalul anului. Toate cele trei au o valoare însumată de aproximativ 45 de milioane de lei.

- Reclamă -
10 milioane de euro pentru blocul operator

În paralel, toate sălile de operaţii de la sediul principal şi sediile secundare ale Spitalului Judeţean sunt prinse într-un program de modernizare, derulat de Consiliul Judeţean cu bani dintr-o sponsorizare de la OMV Petrom. Lucrările sunt în curs, fiind de aşteptat să se încheie în următoarele luni, a mai anunţat Bogdan Nica. Tot prin sonsorizarea de la Petrom, spitalul a fost dotat cu un robort ultraperformant, pentru sterilizarea spaţiilor şi a echipamentelor. Valoarea sponsorizării, potrivit informaţiilor oferite anterior de Consiliul Judeţean, se ridică la 10 milioane de euro.

Spitalul Judeţean derulează investiţii şi cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii, pentru modernizarea secţiei Neurochirurgie, conducerea estimând că tot până la finalul anului se vor finaliza şi acestea.

Ce spune conducerea Spitalului Judeţean din Ploieşti despre asigurarea căldurii în sezonul rece

- Reclamă -

Ceva mai avansate sunt lucrările la secţia Urologie de la Spitalul Boldescu. Sala de operaţii de aici a fost modernizată în baza sponsorizării, iar unitatea medicală a finalizat zilele trecute o licitaţie pentru un sistem video performant necesar în timpul intervenţiilor medicale. Au fost aduse şi echipamente performante, care permit realizarea unor intervenţii pentru eliminarea pietrelor de la rinichi, fără să mai fie nevoie de operaţie, până acum disponibile doar la spitalele din Capitală sau la clinici private.

Peste toate acestea, Consiliul Judeţean continuă demersurile pentru un spital nou, în prelungirea celui actual, în sistem pavilionar, având o licitaţie în derulare.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut