fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Ioana Ghizilă (CSM Ploiești) selecționată în prima reprezentativă a României!

Citește Și

- Reclamă -

Ploieşteanca Ioana Ghizilă, 19 ani, „play-maker”-ul echipei feminine de baschet CSM Ploieşti, se află, în aceste zile, în cantonament la Cluj, alături de prima reprezentativă a României, care pregăteşte, în Sala Polivalentă, partidele cu Turcia şi Bosnia, din preliminariile Eurobasket 2017, care vor avea loc în Cehia. Mezina lotului se antrenează, în premieră, alături de naţionala mare, după ce, în vara anului trecut, a îmbrăcat tricoul selecţionatei „U18”, la Campionatul European, Divizia B, de la Bucureşti.

În actuala campanie, staff-ul tehnic al selecţionatei tricolore este format din Miroslav Popov, antrenor principal, şi Mădălin Piperea, Monika Brosovszky şi George Lăncrănjan, antrenori secunzi.

„Atmosfera în cadrul lotului este una destinsă, dacă ne raportăm la orele petrecute în afara sălii, dar, atunci când ne aflăm pe terenul de baschet, încercăm să dăm totul, fiind conştiente că reprezentăm România. Pentru mine, este ceva nou, un nivel mult mai înalt, vorbim, deja, despre o altă organizare şi condiţii mult mai bune, întregul staff-ul dându-şi silinţa în acest sens.”, a declarat Ioana Ghizilă.

- Reclamă -

Jucătoarea CSM împarte vestiarul echipei naţionale cu nume importante care activează în Liga Naţională sau în străinătate, cum ar fi Anemarie Parău (32 ani, Sepsi Sf. Gheorghe), Gabriela Mărginean (29 ani, Perfumerias Salamanca), Sonia Ursu (23 ani, CSU Alba Iulia), Claudia Pop (27 ani, Gernika Bizkaia) sau Elisabeth Pavel (26 ani, TWV Wasserburg), iar acest lucru o motivează suplimentar.

„Sunt mândră că am ajuns să le întâlnesc pe aceste jucătoare, care, pentru mine, reprezintă un model de urmat. Ele m-au primit foarte bine şi le sunt recunoscătoare pentru asta. Încerc să am o evoluţie pozitivă la antrenamente şi îmi doresc ca un asemenea episod să se repete pe viitor.”, a continuat Ioana.

Din lotul lărgit, de 16 jucătoare, doar 12 vor fi păstrate pentru jocurile cu Turcia şi Bosnia, verdictul urmând să fie dat de staff-ul naţionalei, în cursul zilei de vineri. În campania pentru Eurobasket 2017, România are două victorii, după două etape, şi împarte prima poziţie cu Turcia, adversara de sâmbătă. Echipele clasate pe prima poziţie în cele nouă grupe preliminare, alături de cele mai bune şase ocupante ale locurilor secunde vor obţine calificarea la Europeanul din Cehia.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Reacția Rompetrol după explozia de vineri dimineață pe platforma Petromidia

În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță,...
Sari la conținut