Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus despre președintele Rusiei Vladimir Putin că nu este “atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, precizând că este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. ÎPS Teodosie a menţionat că atât Putin, cât şi Medvedev, sunt ctitori şi ”noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători”, a transmis miercuri News.ro.

“Şi de ce să n-o spun, domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la o emisiune la Radio Dobrogea.

IPS Teodosie a adăugat: ”Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori”.

Biserica Ortodoxă Română a transmis, marți, o reacție la laudele aduse de ÎPS Teodosie lui Vladimir Putin.

BOR susține că este o obișnuință ca Teodosie să se pronunțe ”sui generis” (expresie latină folosită pentru a indica caracterul atipic al unui obiect, fapt, atitudine, care se distinge prin caracteristicile sale singulare, particulare, bizare și greu de definit, n.red.) atât pe teme bisericești, cât și în afara lor.

Biserica a mai transmis că Teodosie se exprimă în nume strict personal și nu reprezintă poziția BOR. Reprezentanții instituției au mai subliniat că Arhiepiscopul Tomisului se bucură de autonomie patriarhală.

”Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe „sui generis” inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane. BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a transmis Biserica Ortodoxă Română miercuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here