Un jandarm a fost înjunghiat într-o stație de tramvai din Sectorul 6 al Capitalei duminică seară, 8 septembrie 2024. Atacatorul a fugit de la locul incidentului.
Victima este ospătar în cadrul Jandarmeriei, lucrând la Baza de Administrare a Jandarmeriei. Duminică seară, aștepta tramvaiul în timpul liber în stația unde a avut loc atacul.
În timp ce urca în tramvai, atacatorul cobora vorbind cu cineva în cadrul unui apel video. Potrivit unor surse, bărbatul respectiv înjura și avea în mână un cuțit. Într-un acces de furie, bărbatul a băgat cuțitul în prima persoană care i-a ieșit în cale, jandarmul care încerca să urce în tramvai. Atacatorul și-a pierdut apoi urma în mulțime.
Scenele șocante au avut loc sub ochii multor oameni, cu puțin înainte de ora 19.00.
Jandarmul rănit a fost dus la spital și, din fericire, se pare că viața nu i-a fost pusă în pericol.
Polițiștii și jandarmii au format mai multe filtre pentru a-l găsi pe atacator. După aproximativ 4 ore, bărbatul a fost prins tot pe raza Sectorului 6. A fost dus la secția de poliție și audiat. Se pare că este angajat la o firmă de salubritate.