fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Japonia investește în Parcul Industrial Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Calsonic Kansei Japonia, unul dintre cei mai importanți furnizori de componente pentru industria auto la nivel mondial, va construi în Parcul Industrial Ploiești o fabrică de componente electronice pentru industria auto. Aceasta va fi demarată în 2018, urmând a începe producția de serie în 2020, generând până la 370 de noi locuri de muncă.

Iată mai jos comunicatul emis de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat:

Calsonic Kansei Japonia demarează în anul 2018 noi investiții în România

București, 29 mai 2017: Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a discutat, astăzi, cu reprezentanții companiei Calsonic Kansei Japonia planurile de extindere ale acesteia în țara noastră care vizează, atât construirea unei noi unități de producție de componente auto, cât și transferarea unor capacități de producție din Asia în România.

“Mă bucură să văd că unul dintre cei mai importanți jucători din industria de componente auto la nivel global consideră România cea mai potrivită destinație pentru extinderea afacerilor, beneficiind atât de cadrul fiscal avantajos cât și de potențialul resursei umane specializate. Sectorul automotive din țara noastră cunoaște o creștere semnificativă, intenția companiei Calsonic Kansei fiind o reconfirmare a direcției bune pe care acest domeniu industrial o are în România. Industria automotive este sectorul ce acoperă cea mai mare pondere a exportului românesc cu o contribuție de 10% la PIB-ul național. Perspectivele de creștere sunt certe și ca ministru pentru mediul de afaceri urmăresc să facilitez multiplicarea investițiilor prin creșterea amprentei investiționale a actualelor companii ce activează în această zonă cât și prin atragerea de noi investitori în acest sector performant”, a declarat Alexandru Petrescu

Investiția de tip greenfield demarată de Calsonic Kansei presupune construcția unei noi fabrici de componente electronice pentru industria auto. Aceasta va fi demarată în 2018, urmând a începe producția de serie în 2020, generând până la 370 de noi locuri de muncă. Noua capacitate de producție va fi construită în vecinătatea celei existente în Ploiești, investiție demarată de companie în 2006, și care în prezent are 630 de angajați. Calsonic Kansei produce în România Radiatoare pentru sisteme de răcire, intercoolere, încălzitoare și sisteme de aer condiționat.

Calsonic Kansei este unul dintre cei mai importanți furnizori de componente pentru industria auto la nivel mondial (Alianta Renault-Nissan, Audi, Volkswagen, Daimler, Peugeot, Mitsubishi, Subaru, Mazda, ș.a.). Compania are peste 80 de fabrici de producție în care se realizează sisteme electronice, componente de interior, sisteme de admisie-evacuare și sisteme termice pentru automobile.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut