Judecătoria Ploiești a admis luni o solicitare a Fiscului de partaj judiciar în cazul fostului deputat PSD, Sebastian Ghiță, fugit în Serbia, într-un proces care se află pe rolul instanțelor de aproape doi ani. Decizia poate fi contestată cu apel.

Magistrații ploieșteni au constatat că Sebastian și Mădălina Ghiță au fost căsătoriți din 21 august 2004 până la sentința civilă nr. 1037/14 februarie 2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești în procesul de divorț.

Cei doi foști soți au dobândit împreună mai multe bunuri: două imobile, de 369 de mp și 87 mp, și un teren de 1.306 mp, toate în Ploiești. Magistrații au stabilit cum să se împartă aceste bunuri, o parte din bani urmând să ajungă în conturile statului roman.

Dispune partajul bunurilor comune dobândite de pârâtul Ghiță Sebastian Aurelian și pârâta Ghiță Mădălina,” se arată în minută, potrivit portalului instanțelor.

Astfel, judecătorii au decis ca fosta soție a deputatului PSD să primească terenul de 1.306 mp pe care se află construită o locuință D+P+E+M, evaluat la suma de 3.170.640 lei.

În schimb, Mădălina Ghiță trebuie să-i plătească fostului soț o sultă (o parte- n.red.) în valoare de 1.585.320 lei.

Plateste sulta lotului II, in valoare de 1.585.320 lei, din care va achita sumele datorate de catre paratul Ghita Sebastian Aurelian in limita creantei pentru a carei recuperare a fost formulata de reclamant prezenta actiune. Stabileste termen de plata de 12 luni, de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari“, se arată în minuta instanței.

Judecătorii au mai dispus ca, de îndată, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sentința să fie transmisă la O.J C.P.I. Prahova – Biroul de Carte Funciară Ploiești.

“Dispune, in temeiul art. 111 alin. 6 din Codul fiscal, ca in termen de 30 zile hotararea ramasa definitiva si documentatia aferenta sa fie transmisa la organul fiscal competent,” concluzionează instanța.

Sursa: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here