fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Kovesi, atac la adresa instituțiilor de justiție pe tema abuzului în serviciu

Citește Și

- Reclamă -

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi a început în forţă discursul susţinut la bilanţul instituţiei pe care o conduce. Procurorul şef a ieşit la rampă cu un atac dur la adresa instituţiilor din justiţie, dar şi a autorităţilor publice, pe care le acuză că neglijează cauzele care au la bază infracţiuni de abuz în serviciu.

„CCR a pronunţat în 2016 o decizie privind infracţiunea de abuz în serviciu, astfel procurorii mai pot investiga doar infracţiuni care prejudiciază bugetul de stat prin încălcarea legilor. Când se produc prejudicii prin încălcarea legislaţiei secundare, în aceste situaţii nu mai putem reţine răspunderea penală. Ca efect: au fost închise 275 de doare cu prejudicii de 148 de milioane de euro. În câte din aceste dosare închise ca efect al deciziei CCR celelalte instituţii au demarat proceduri pentru a stabili răspundere civilă sau penală? Există interes la alte instituţii pentru a recupera aceşti bani pierduţi?

- Reclamă -

În multe cauze investigate, există situaţii în care reprezentanţi ai autorităţilor publice nu se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor. Lucru de neînteles.”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.

Vezi aici imagini live de la prezentarea bilanțului!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Minori reținuți pentru că au tâlhărit o femeie

Doi minori au fost reținuți de polițiști, fiind acuzați de tâlhărie calificată și instigare la tâlhărie calificată.Cei doi minori,...
Sari la conținut