fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Laptele s-ar putea ieftini

Citește Și

- Reclamă -

lapte - Ziarul INCOMODO veste bună şi una rea, în privinţa unui aliment care nu lipseşte din casele multor români. Laptele s-ar putea ieftini, pentru că fabricile pot să îl cumpere şi din ţările din jur, precum Polonia sau Ungaria. În cantităţi mari, este mai ieftin decât cel de la noi. Asta poate să însemne însă falimentul pentru aproape jumătate dintre micii fermieri români.

Uniunea Europeană a renunţat la sistemul cotelor de lapte, aşa că marii producători europeni ar putea exporta materia PRIMĂ ieftină pe piaţa românească.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii: „Un pericol pe care îl vedeam cu toţii: importul de lapte ieftin din alte ţări.”

- Reclamă -

Dorin Cojocaru, reprezentantul patronatului din industria laptelui: „Polonia e China Europei, produc mult și ieftin. Se mai poate aduce din Ungaria, Germania, Cehia.”

Rezistă pe piaţă doar fermierii care s-au asociat şi vând laptele pe bază de contract. 800 de mii de fermieri sunt astfel afectaţi.

Marius Negruţiu, fermier Oradea, spune: „Momentan nu avem nici un contract. Marii procesatori vor cât de mult lapte, ceea ce e foarte greu.” Gheorghe Bondar, fermier: „Eliminarea cotelor de fapt este o lovitură pentru noi.”

- Reclamă -

Fabricile aleg doar materia primă ieftină pentru a putea vinde clienţilor produse la un preţ cât mai mic. Cine nu reuşeşte îşi închide porţile. Din cele 500 de fabrici de procesare a laptelui existente în urmă cu cinci ani au mai rămas doar 140.

Dorin Cojocaru, reprezentantul patronatului din industria laptelui: „Au probleme financiare din cauza relației cu distribuitorul, cu hipermarketurile, ba că le plătește târziu, ba că discounturile sunt prea mari și sunt delistați de la raft pentru că au oferte mai bune din Polonia.”

Oficialii spun că reducerea TVA la 9% la alimente va ieftini produsele din magazine cu până la 12 %. Cota de lapte a fost introdusă pentru că ţări precum Franţa sau Germania aveau producţii foarte mari de lapte care influenţau preţul materiei prime din Europa.

Sursa: www.digi24.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Poliția Prahova angajează conductor de câini

Poliția Prahova a anunțat că scoate la concurs un post de conductor de câini.Termenul de depunere dosar pentru postul...
Sari la conținut