Curtea Constituțională a României a decis astăzi că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor nu este constituțională.
Decizia a fost luată cu șapte voturi “pentru” și trei “împotriva” acestei legi, spun surse din CCR.
Mai mult de 70 de foști parlamentari au acționat în instanță pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor prin care au fost eliminate pensiile speciale.
Conform surselor G4Media, excepţiile de neconstituţionalitate vin de la Tribunalul Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Sursă: G4Media