fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Licitația pentru iluminatul de sărbători a fost finalizată. Cum va arăta Ploieștiul

Citește Și

- Reclamă -

Conducerea Primăriei Ploieşti a anunţat astăzi că reprezentanţii Servicii de Gospodărire Urbană – societatea deţinută de administraţia locală care se ocupă de iluminatul public – au finalizat licitaţia derulată pentru închirierea instalaţiilor luminoase pentru perioada sărbătorilor de iarnă. În acest moment, procedura a intrat în faza pentru contestaţii, urmând, dacă lucrurile decurg conform planului şi nu vor exista întârzieri, ca în aproximativ zece zile să înceapă montarea ornamentelor luminoase.

Adrian Dobre, primarul municipiului Ploieşti, a anunţat că autorităţile au ales pentru această iarnă varianta unor ghirlande alb-albastre, care vor împodobi circa 28 de zone din oraş, cu predilecţie în centru şi arterele importante de ciruclaţie. În plus, municipalitatea a încheiat parteneriate cu mai multe firme private, care vor asigura, din fonduri proprii, sub formă de donaţie, ornamentele luminoase în mai multe intersecţii importante şi sensuri giratorii din Ploieşti.

- Reclamă -

Dacă nu apar contestaţii la licitaţia derulată de SGU, montarea va începe în în a treia decadă a acestei luni, cu intenţia ca aprinderea iluminatului festiv să fie organizată, ca şi în anii anteriori, în seara de 5 decembrie.

„S-a adjudecat licitaţia, urmează perioada pentru eventuale contestaţii. Dacă nu vor exista contestaţii, intrăm în linie dreaptă, iar cei de la SGu se vor ocupa de montarea acestor instalaţii pe care le închiriem, după ce, în prealabil, au montat instalaţiile pe care le aveau deja în gestiune. Culorile de bază vor fi alb şi albastru, vom avea atât ghirlande cât şi figurine 3D”, a declarat primarul Adrian Dobre, care a anunţat că de anul viitor vrea să vină cu un concept nou cu privire la evenimentele dedicate sărbătorilor de iarnă.

„În viitorul contract de iluminat public va fi inclusă şi activitatea de iluminat festiv. Doresc ca la începutul anului viitor să pregătim un calendar de evenimente, încât să putem demara absolut toate procedurile din timp, să nu mai stăm cu frica în sân că ne-am putea trezi cu o licitaţie blocată. Vreau alt concept şi pentru târgul de Crăciun”, a mai anunţat Adrian Dobre.

- Reclamă -

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut