fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Liderii unui clan din Ploiești, în libertate după ce au furat 100.000 dolari din conturile americanilor

Citește Și

- Reclamă -

dolari - Ziarul INCOMODSuraj Zătreanu-Anghel, cunoscut în lumea interlopă din Ploiești drept Suraj Americanu și acoliții săi sunt în libertate deși aceștia sunt achetați într-un dosar în care acuzațiile sunt dintre cele mai grave: fraudă informatică, fals informatic, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, fals privind identitatea şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Concret, Suraj Americanu și ceilalți membri ai grupării sunt acuzați că au furat sume importante de bani, de ordinul sutelor de mii de dolari, din conturile unor cetățeni americani. Interlopii au fost prinși de procurorii DIICOT în vara anului trecut, în urma unor descinderi de amploare. Ancheta procurorilor ploieșteni a beneficiat de sprijinul FBI din cadrul Ambasadei SUA la București, dar, cu toate astea, judecătorii de la Tribunalul Prahova au considerat că suspecții nu reprezintă un pericol public și au respins cererea de arestare.

- Reclamă -

Inițial interlopii au primit ca măsură preventivă un banal control judiciar, pentru ca recent, adică în data de 15 ianuarie 2015, același Tribnual să dispună și revocarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii menţionaţi anterior. Dosarul Suraj Americanu se află pe rolul instanței penale din cadrul Tribunalului Prahova din 30 octombrie 2014, însă ancheta judecătorească a intrat în impas în momentul în care judecătorul a constatat că în referatul procurorului de caz au apărut “neregularități”, în sensul că faptele comise de suspecți nu erau descrise cu lux de amănunte. Prin urmare instanța a cerut Parchetului să remedieze aceste probleme și să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Ionuț Botnaru, procurorul șef al DIICOT Ploiești a precizat că această problemă a fost rezolvată, așa că ancheta judecătorească merge mai departe.

Din probele administrate în cauză, rezultă că în perioada 2011-2013, în municipiul Ploieşti a fost constituit un grup infracţional organizat (format din 14 persoane) profilat pe comiterea unor infracţiuni de skimming, retrageri frauduloase de numerar, falsuri informatice şi fraude informatice, precum şi fals privind identitatea, ai cărui membri şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul României şi ai Statelor Unite ale Americii. Astfel,în perioada de referinţă, membri specializaţi postau anunţuri, aparent reale pe site-uri de specialitate, privind vânzarea unor autoturisme de lux şi pretindeau o parte din preţ ca avans de la victimă. Alţi membri ai grupului s-ar fi deplasat în S.U.A., pentru a-şi deschide conturi bancare folosind documente de identitate false, conturi în care părţile vătămate au transferat bani, reprezentând „avansul” pentru autoturismele pe care doreau să le achiziţioneze. Din aceste conturi, sumele de bani erau retrase şi transferate în ţară, prin intermediul unor companii de transfer monetar rapid, pe numele mai multor persoane recrutate în acest sens. FBI a efectuat în SUA mai multe percheziții în urma cărora a depistat un număr mare de acte de identitate falsificate (pașapoarte, permise de conducere auto pe numele unor persoane din Cehia, Slovenia și Franța) utilizate pentru deschiderea de conturi și transferuri bancare. Aceste date precum și rezultatul întregii investigații desfășurate de FBI au fost puse la dispoziția autorităților judiciare române. Un alt segment al activităţii a constat în utilizarea pe teritoriul SUA, în anul 2012, a unor echipamente de skimming pentru a obţine date de carduri bancare, date ce erau inscripţionate pe carduri blank şi folosite la retrageri frauduloase de numerar. Până în prezent, au fost identificate 14 persoane vătămate, cetăţeni ai S.U.A., prejudiciul cauzat acestora fiind de peste 100.000 de dolari americani. Liderii acestei grupări sunt Zătreanu-Anghel Suraj zis Suraj Americanu, precum și Mihalache Cristian, Răducanu Laurențiu și Dumitran Marius Petre.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut