fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Lipsa medicilor, principala problemă a Spitalului Județean Ploiești în lupta cu COVID

Citește Și

- Reclamă -
Bogdan Nica, managerul Spitalului de Urgență Ploiești, a vorbit vineri despre probleme cu care se confruntă sistemul medical în acest moment, în care mulți medici consideră că ne aflăm în al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Putem mări numărul de paturi de terapie intensivă, problema este a personalului pentru că la momentul de față deservim un număr de 18 paturi, la nevoie putem și 20, pe un număr de 16 aprobate. Deci am mărit puțin capacitatea și am extins capacitatea de tratament și pe secțiile de boli infecțioase și pe secțiile de boli interne de pneumologie“, a declarat Bogdan Nica, manager SJU Ploiești, pentru alephnews.ro

Nu ducem lipsă doar de medici. Tot sistemul medical este pe umerii oamenilor care muncesc încontinuu, de un an. În acest context, managerul spitalului din Ploiești a explicat cum vede următoarea perioadă.

- Reclamă -

Sunt foarte mulți oameni care au obosit. Mă refer și la infirmiere și la asistenții medicali și la brancardieri și nu sunt număr suficient. Aici s-ar putea să avem totuși o problemă la personal, dar asta e, ne-am asumat, o să facem ore suplimentare atât cât putem“, a mai adăugat Nica.

La secțiile de ATI, situația este aceeași în fiecare zi. În ultimul an, personalul medical n-a putut să-și ia mai mult de 2 zile libere, prin rotație. Medicii sunt puțini, iar paturile sunt mereu pline.

Nu există momente de relaxare în care să spunem – Aa, hai că azi e bine, suntem într-o perioadă bună. Nu! Permanent noi avem cazuri atât de grave încât e nevoie de atenția noastră zi de zi“, spune Raluca Bercea, medic specialist pneumolog.

- Reclamă -

Roxana este medic rezident ATI în anul patru. A fost detașată la Spitalul Județean din Ploiești în luna mai a anului trecut și ar fi trebuit să stea doar de 30 de zile. Numărul mare de cazuri din spital a făcut ca la aproape un an distanță, să o găsim tot la Ploiești.

Eu ar trebui să-mi continui pregătirea într-un centru universitar, dar având în vedere situația actuală.. Am primit în fiecare lună ordin de detașare. La sfârșitul lunii primeam pentru luna următoare. Ca atare, am rămas aici“, spune Roxana Pătulea, medic rezident ATI.

Situația de la Ploiești este de fapt cea din toată țara. Nu paturile trebuie să salveze pacienții, ci medicii. Iar ei sunt prea puțini pentru a mai putea face față.

sursa:alepnews.ro
- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut