fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Lista școlilor din Prahova unde niciun elev nu a luat note peste 5.00

Citește Și

- Reclamă -
În timp ce peste 600 de absolvenți de gimnaziu din Prahova au luat medii peste 9,00, la Evaluarea Națională, iar 14 dintre ei au încheiat examenul cu 10 pe linie, conform rezultatelor afișate înainte de contestații, există și cazuri de absenteism în masă sau situații în care niciun elev din promoția școlii respective nu a luat medie peste 5.

De departe, cele mai slabe rezultate sunt ale școlilor unde niciun elev din promoția 2018 nu s-a prezentat sau nu a luat peste 5.00 la Evaluarea Națională. Dacă am vorbi despre promovabilitate, aceasta ar fi ZERO la patru unități de învățământ din județ. La Școala Gimnazială nr. 13 din Ploiești, din 6 candidați înscriși, unul singur a venit la examen, și acela la o singură probă. Rezultatele finale îi indică astfel o promoție… absentă pe linie!

O situație aproape identică s-a înregistrat la Șc. nr. 19 unde, din șase înscriși, s-a găsit un curajos care să prezinte la testare, dar să ia, până la urmă, o medie nu mai mare de 3,75!

- Reclamă -

Un singur candidat prezent la examen a avut și Școala Gimnazială Provița de Jos. Acesta a încheiat EN 2017  cu media 4,45, fiind lăsat singur, la greu, de cel de-al doilea înscris la examen, de la această unitate de învățământ, un elev care a preferat să tragă chiulul.

Ajungem și la al patrulea exemplu găsit de noi în listele publicate de Ministerul Educației. Este vorba tot despre o școală gimnazială din Ploiești: „Florin Comișel”. Din patru înscriși, unul a absentat, iar ceilalți trei s-au trezit cu medii de 3,42, 4,07, respectiv 4,25.

Exemple negative avem și la capitolul prezență. În județ, rata absenteismului a fost sub 4%, dar valoarea a fost depășită cu mult în anumite unități de învățământ: Școala Gimnazială Românești (com. Bărcănești) – 7 absenți din 11 înscriși (63,64%) și Școala Gimnazială Ciupelnița (com. Dumbrava) – 8 absenți din 13 înscriși (61,54%) sunt doar două exemple. În alte câteva școli, numai 50% dintre candidații înscriși s-au și prezentat la examen. De asemenea, au existat și numeroase școli unde cei cu medii peste 5.00 pot fi numărați pe degetele de la o mână.

- Reclamă -

În privința numărului de candidați, la școlile de stat, recordul negativ este stabilit de Școala Gimnazială Provița de Jos, cu numai doi înscriși, în timp ce Școala Gimnazială „Fortium” se poate mândri cu promovabilitate de 100%, dar asta numai pentru că a avut un singur candidat înscris, prezent și cu medie peste 5.

În Prahova, 86,7% dintre candidații prezenți au obținut medii peste 5, conform rezultatelor înainte de contestații.

sursa: telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut