Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, susține o conferință de presă pe tema salubrității din Ploiești. După ce operatorul de salubritate Rosal a dat vina pe primărie pentru faptul că nu face curat în oraș, susținând că municipalitatea nu emite comenzi de lucrări suficiente, edilul-șef al orașului a reacționat.

În cadrul conferinței de presă de joi, 22 iulie, Volosevici a prezentat documente prin care a arătat că municipalitatea a emis comenzi de salubritate pentru operator, pe care acesta însă nu le-a onorat. Practic, dacă ar fi onorat comenzile, Rosal ar fi încasat mai mulți bani de la bugetul local.

“Vă întreb așa, care este societatea din lumea asta care are posibilitatea să lucreze șase luni și să încaseze un milion de euro și n-o face?!”, a întrebat primarul Andrei Volosevici, retoric, în timpul conferinței. “Rosal a avut comenzi, are buget, că n-a vrut să lucreze, că n-a putut… Incapacitatea de a face curat în oraș nu are nicio legătură cu o nefinanțare, așa cum și-a permis Rosal să spună. 48 de milioane de lei au avut comenzi pe care nu le-au onorat.”, a mai spus acesta.

Urmărește aici conferința integral!

Mai jos puteți vedea documentele pe care primarul Andrei Volosevici le-a prezentat în timpul conferinței:

1 COMENTARIU

  1. Pe Mihai Bravu lucratorul Rosal merge pe strada in viteza cu matura taras intr-o mana si cu cealalta impinge un tomberon…asa se face curatenie? Inspectorii de teren, sunt multumiti? Primaria are pe cineva care sa supravegheze cum se executa(daca se executa) lucrarile pentru care se Rosal solicita bani????

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here