Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, susține luni, 11 mai, începând cu ora 20:00, o declarație de presă.

Puteți urmări declarația de presă mai jos, live (video jos).

Ministrul Vela a anunțat, luni seară, prevederile Ordonanței Militare 11, între care a fost inclusă și ridicarea carantinei pentru orașul Țăndărei din județul Ialomița, unul dintre cele mai mari focare din țară.

Vela a spus că fiecare dintre românii care au respectat măsurile ordonanțelor sau au luptat în linia întâi a fost un erou în perioada stării de urgență.

Ministrul de Interne a făcut apel la solidaritate și transmis că urmează ”o perioadă grea”, în care măsurile de distanțare socială trebuie respectate cu strictețe în continuare pentru a evita o escaladare a numărului de infectări:

”Astăzi am emis Ordonanța 11. Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către Spania și din Spania. Este continuarea suspendării, valabilă până în 14 mai inclusiv. Al doilea punct este exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare pentru personalul navigant, fluvial și maritim, care vine din porturi sau țări catalogate ca zone roșii sau galbene în ipoteza în care acest personal navigant nu prezintă simptome COVID-19 și se încadrează în măsurile anterioare nu este obligat să intre în izolare. Această măsură este sinonimă cu cea adoptată pentru piloți și echipajele aeronavelor sau pentru șoferii camioanelor care transportă marfă. O altă decizie luată astăzi care a fost luat astăzi este aprobarea solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de a ridica măsura de carantinare pentru Țăndărei (…) Fiecare dintre voi a fost un erou în această perioadă. Eroi ați fost și dumneavoastră, bunicii și copiii, sau cei care nu au mers în vacanțe, nu au ieșit la soare sau ați suferit că nu ați mers la biserică”, a declarat ministrul Vela luni seară.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Posted by Ministerul Afacerilor Interne, Romania on Monday, May 11, 2020

g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here