fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Liviu Dragnea ar putea fi liberat condiționat. Fosta șefă DGASPC Teleorman, eliberată în baza unei decizii a Judecătoriei Ploiești

Citește Și

- Reclamă -

Liviu Dragnea ar putea fi liberat condiționat din penitenciar, după ce Floarea Alesu, fostul director al DGASPC Teleorman, a fost eliberată în baza unei decizii a Judecătoriei Ploiești, scrie ziare.com. Alesu a fost condamnată la 3 ani, 7 luni și 20 de zile de închisoare în dosarul „Angajărilor fictive la DGASPC Teleorman” și încarcerată la Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, de unde a fost eliberată recent. În același dosar, Liviu Dragnea, fostul lider PSD, a fost condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare cu executare.

Floarea Alesu a fost condamnată după ce procurorii au acuzat-o că a angajat și a menținut în funcții două secretare PSD, chiar dacă acestea în realitate nu veneau la serviciu. Judecătorii au găsit-o vinovată de abuz în serviciu în timp ce Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman la acel moment, a fost condamnat pentru instigare la abuz în serviciu.

- Reclamă -

Pe data de 14 decembrie Judecătoria Ploiești a decis ca Floarea Alesu să fie liberată condiționat, iar decizia nu a fost contestată de procurori, conform portalului instanțelor de judecată.

Liviu Dragnea a deschid două procese la Judecătoria Sectorului 5 la finalul anului trecut prin care cheamă în judecată Penitenciarul Rahova în baza Legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate cu obiect „Drepturile persoanelor condamnate.”

Potrivit motivării sentinței de liberare condiționată, Floarea Alesu a susținut în fața judecătorilor ploieșteni că a depus eforturi pentru reintegrare și a respectat regulile impuse în penitenciar. Nu a participat la activități lucrative, fiind inaptă, dar s-a implicat în activități socio-educative. Ea a mai spus este bolnavă și dorește să fie alături de familia sa, mai scrie ziare.com.

- Reclamă -

Procurorul de ședință a solicitat respingerea cererii de liberare condiționată formulată, având în vedere antecedentele penale ale acesteia.

Avocatul fostei șefe DGASPC Teleorman a explicat ca aceasta a executat fracția obligatorie prevăzută de lege, de 2/3 din durata închisorii, în regim deschis. De asemenea, a achitat în integralitate obligațiile civile și cheltuielile de judecată.

„Instanța Judecătoriei Ploiești a apreciat că Florea Alesu a avut un comportament corespunzător pe durata executării pedepsei, participând la programele educaționale recomandate, dând astfel dovadă că a înțeles normele instituționale, fiind recompensată de 6 ori și nefiind sancționată,” arată Judecătoria Ploiești.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut