fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Locuitorii din Băicoi ies în stradă, duminică, împotriva poluării cu deșeuri toxice

Citește Și

- Reclamă -

Locuitorii din orașul Băicoi au ajuns la capătul răbdării din cauza deșeurilor toxice prelucrate și depozitate la groapa de gunoi de pe raza orașului, astfel că duminică, 13 martie, Asociația Eco Natura Comunității Băicoi va organiza o acțiune de protest la care sunt așteptate să participe sute de persoane, nemulțumite de noua autorizație de prelucrare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, emisă de Agenția de Mediu Prahova pentru societatea SC Ecowell Solutions SRL.

Potrivit unui comunicat al Asociației Eco Natura, o scrisoare deschisă a fost trimisă, în cursul zilei de astăzi, către primul Ministru, Daniel Cioloș, președintele României, Klaus Iohannis, ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Dâncu, respectiv ministrul Sănătății, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu.

- Reclamă -

Protestul este organizat pe fondul unor tensiuni anterioare, apărute între comunitatea locală și firmele care desfășoară, de mai mulți ani, activități în domeniul depozitării deșeurilor periculoase și nepericuloase în apropierea orașului.

„În mai multe ocazii, oamenii au sesizat autoritățile de mediu cu privire la faptul că firmele SC Vitalia Salubritate Prahova SRL și SC Demeco SRL nu respectă legislația de mediu, punându-le sănătatea în pericol. Ei au sesizat inspectorilor de mediu că depozitul de deșeuri situat în str. Valea lui Dan, nr. 10 nu respectă distanța minimă față de zona locuită iar SC Demeco SRL și-a început activitatea economică fără a deține autorizație de construcție emisă de Primăria Orașului Băicoi. Lipsa autorizației de construcție pentru ‘Instalația de inertizare și stabilizare deșeuri periculoase și nepericuloase’ este valabilă și în cazul SC Ecowell Solutions SRL.”, se precizează în comunicat.

În ciuda sesizărilor repetate, Agenția de Mediu Prahova a decis să emită o nouă autorizație de prelucrare a deșeurilor periculoase și nepericuloase pentru firma SC Ecowell Solutions SRL., a cărei activitate este prevăzută să înceapă din data de 17 martie. Localnicii vor să împiedice desfășurarea unor noi activități contaminante pe raza orașului Băicoi și solicită factorilor de decizie de la București „să ordone realizarea de urgență a unei inspecții la Agenția de Mediu Prahova, pentru a vedea în ce măsură reprezentanții instituției au ținut cont de prevederile legale în autorizarea și supravegherea activității firmelor care deja își desfășoară activitatea la depozitul de deșeuri periculoase și nepericuloase din localitate.”

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Candidații la Primăria Ploiești se vor confrunta față în față

Singura dezbatere publică între candidații la Primăria Ploiești este organizată de Ziarul Incomod.Participă șase dintre principalii competitori (în...
Sari la conținut