fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Locuitorii din Păulești vor fi premiați dacă scapă de aparatura veche din case

Citește Și

- Reclamă -

În cadrul campaniei “România reciclează”, organizată de Asociația Environ și Asociația SNRB în parteneriat cu Primăria Păuleşti, locuitorii din comuna Păuleşti au ocazia să scape de aparatura veche din case, prilej cu care vor fi şi premiaţi! Potrivit unui comunicat transmis de către organizatorii acestei campanii, astăzi, între orele 9.00 – 12.00, localnicii din Păulești – cărora li se vor alătura şi cei din oraşul Plopeni – pot participa la acţiunea ce constă în predarea de echipamente electrice și electronice vechi, precum și acumulatorii portabili uzați spre reciclare, în cadrul campaniei „România Reciclează”. Pentru echipamentele voluminoase – mașini de spălat, frigidere – locuitorii pot solicita telefonic sau prin e-mail (031.827.0000 sau [email protected]) ridicarea de acasă a aparaturii vechi, pentru participanţi existând chiar şi recompense. Astfel, toți cei care vor preda aparatură electrică sau baterii uzate vor fi premiați pe loc cu tichete cadou, conform regulamentului. Aflat la a treia ediție – cu menţiunea că locuitorii din Păuleşti au participat şi anul trecut la o campanie similară – programul „România Reciclează” are drept obiective creșterea nivelului de conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a reciclării și a încurajării formării unor obiceiuri responsabile față de mediul înconjurător. Campania urmărește totodată colectarea de aparate electrice vechi care pot fi trimise către reciclare în vederea onorării angajamentelor luate de România în domeniul protecției mediului și protejării sănătății cetățenilor.
Conform celor mai recente date publicate de Eurostat, în 2016 România s-a clasat pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește colectarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (media colectată pe cap de locuitor a fost de 1,6 kg, iar media europeană de 8,9 kg). Acest lucru este influențat de obiceiurile de achiziție ale românilor, dar și de nivelul de trai mai scăzut, în comparație cu alte țări din UE.

Sursa: ziarulprahova.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut