fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Locul din România unde nimeni nu a divorţat timp de trei secole

Citește Și

- Reclamă -

Biertan este localitatea în care nu a existat niciun divorţ în ultimele trei secole.

Biertanul este un sat situat în Podişul Transilvaniei, la distanţe egale de Mediaş şi Sighişoara. De-a lungul istoriei a fost un important centru viticol şi meşteşugăresc, caracteristici pe care le păstrează şi azi. Este renumit pentru vinurile produse aici, dar mai ales pentru Biserica fortificată, una dintre cele mai bine păstrate din Transilvania, fiind cel mai important obiectiv turistic din localitate, atrăgând mii de turişti în fiecare an.

- Reclamă -

Prima atestare documentară a avut loc în 1283 şi a fost făcută de locuitorii de atunci ai locului, saşii, iar din anul 1397 este atestat că cetate, după fortificarea bisericii din centrul localităţii. Un alt lucru important care face atât de interesant satul este faptul că aici a fost sediul Episcopiei Evanghelice timp de aproape 300 de ani, între 1572-1867.

Un lucru inedit îl constituie turnul sau bastionul închisoare care avea un rol foarte interesant şi folositor pentru societatea tradiţională din acele vremuri. Aici, era o cameră mică cu un singur pat, o singură farfurie, un singur tacâm şi o singură cană unde erau închise perechile care doreau să divorţeze timp de două săptămâni, timp în care cei doi trebuiau să împartă

Se zice că în aproape 300 de ani, toţi care au ajuns în această cameră din cauză că doreau să divorţeze s-au împăcat şi au rămas împreună. Vestea bună este că această cămăruţă se poate vizita şi acum.

- Reclamă -

Sursa: one.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut