fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Lovitură pentru Ghiță! Garanțiile depuse de deputat nu acoperă nici jumătate din valoarea cauțiunii

Citește Și

- Reclamă -

Lovitură pentru deputatul Sebastian Ghiță! Garanțiile depuse de acesta la DNA Ploiești nu acoperă nici măcar jumătate din valoarea cauțiunii solicitată de procurori, în dosarul în care deputatul este urmărit penal pentru șantaj și cumpărare de informații care nu erau destinate publicității, potrivit unor surse judiciare.

DNA a solicitat noi garanții astfel încât întreaga sumă de 13 milioane de euro să fie acoperită, după ce se pare că garanțiile depuse de Ghiță pentru a rămâne sub control judiciar au fost estimate, cu îngăduință, la 5 milioane de euro. Doar trei zile mai are deputatul la dispoziție, până joi, pentru a aduce și alte bunuri care să completeze suma lipsa până la 13 milioane de euro, solicitată de procurorii anticorupție din Ploiești.

- Reclamă -

Sebastian Ghiță a fost citat vineri la sediul DNA Ploiești, unde a fost informat că s-a emis ordonanța de respingere a cauțiunii. Deputatul depusese garanții mobiliare și imobiliare în contul cauțiunii stabilită de procurori în dosarul în care acesta este acuzat de mai multe infracțiuni, între care șantaj, folosire de informații nedestinate publicității, dare de mită și conducere fără permis. Conform surselor citate, garanțiile depuse până acum aparțin unei societăți controlate de parlamentar.

Dacă Sebastian Ghiță nu se va conforma solicitărilor procurorilor anticorupție, conform procedurilor, se poate cere din nou ridicarea imunității în vederea reținerii și arestării preventive.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut