fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Ludovic Orban a plantat puieţi de stejar în Prahova, duminică, alături de circa 40 de volunari

Citește Și

- Reclamă -
1.500 de puieţi de stejar au fost plantaţi duminică, în pădurea din satul Sicrita, din Prahova, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de organizaţia judeţeană Forţa Dreptei, cu sprijinul Romsilva.

Ludovic Orban, preşedintele Partidului Forţa Dreptei, a fost prezent duminică în Prahova, la acţiunea de plantare organizată de filiala judeţeană în pădurea Sicrita, situată în comuna Râfov, aproape de râul Teleajen şi de autostrada Bucureşti – Ploieşti.

La acţiune au participat circa 40 de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii politice, alături de lucrătorii Romsilva care au oferit suportul de specialitate, contribuind cu puieţi şi unelte.

- Reclamă -

Jovial, Ludovic Orban a vorbit despre importanţa unor astfel de campanii, amintind totodată şi că, pentru partid, copacul are o simbolistică însemnată. „Mi se pare ceva firesc. În viaţă, e bine să faci lucruri bune, care să rămână după tine. Cu siguranţă, a planta doi, zece, o sută, o mie de arbori cu siguranţă este un lucru benefic, iar pădurea care va rămâne va dăinui dincolo de viaţa ta”, a transmis Ludovic Orban.

Plantarea de duminică vine după ce, în primăvară, Forţa Dreptei Prahova a mai derulat o acţiune similară. „Este a doua acţiune pe care o desfăşurăm în acest an, ajutaţi de Romsilva, şi le mulţumesc pe această cale pentru că ne-au acordat sprijin tehnic şi posibilitatea să plantăm copaci. Copacii pe care i-am plantat în primăvară au prins rădăcini, au crescut, i-am vizitat şi sunt în regulă, sper să fie şi de data aceasta la fel”, a afirmat deputatul George Ionescu, preşedintele Forţa Dreptei Prahova.

- Reclamă -

„Prin acţiunea pe care o desfăşurăm astăzi tragem şi un semnal de alarmă cu privire la schimbările climatice. Încercăm să implicăm cât mai mulţi tineri, să-i conştientizăm că pădurea reprezintă viitorul pentru un mediu cât mai sănătos”, a transmis şi Dragoş Rusu, preşedintele Forţa Dreptei Ploieşti.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut