fbpx
joi, martie 28, 2024
spot_img

Luni încep probele din cadrul simulării Bacalureatului

Citește Și

- Reclamă -

bac - Ziarul INCOMODDupă viitorii absolvenți de gimnaziu, care au trecut, în cursul acestei săptămâni, prin testări în condiții de examen, de luni intră în focuri elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Pe 2 martie, aceștia susțin prima probă în cadrul simulării Bacalaureatului, cea la limba și literatura română. Miercuri, pe 4 martie, va avea loc simularea probei obligatorii a profilului. În funcție de liceu și specializare, candidații vor da testarea la istorie sau matematică.

Săptămâna se încheie tot cu un examen, în cadrul aceleiași simulări. Este vorba despre proba obligatorie a profilului, testare la care vor participa, însă, numai elevii din clasele a XII-a. Pentru aceștia este, de altfel, a doua simulare, după cea la care au participat anul trecut.

- Reclamă -

Rezultatele vor fi anunțate pe 12 martie. Ele nu vor fi făcute publice decât sub formă de statistică, dar notele fiecărui elev vor fi analizate la clasă, de profesori, împreună cu părinții. Ca și în cazul rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale, în funcție de aceste note fiecare cadru didactic își va stabili strategia care să îmbunătățească performanțele elevilor, până la examenele din vară.

După încheierea simulărilor, elevii din clasele terminale au la dispoziție fix trei luni să recupereze timpul pierdut și să se pregătească. Bacalaureatul începe în perioada 8-10 iunie, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Urmează evaluarea competenţelor digitale (15 – 19 iunie) și evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (22 – 26 iunie), care încheie cele trei săptămâni dedicate probelor orale. Examenele scrise au loc pe 29 iunie (limba și literatura română), 1 iulie (proba obligatorie a profilului) și 3 iulie (proba la alegere a profilului și specializării).

În 2014, la simulare, numai 52,46% dintre candidații prahoveni din clasele a XII-a au luat note peste 5.00 la limba română, în timp ce, și după a doua probă, doar jumătate a promovat, rezultând un procent de 50,08%. Nu în ultimul rând, în dreptul ultimei testări a fost trecută o promovabilitate de 53,92.

- Reclamă -

Actuala promoție, formată din elevii de clasa a XI-a care susțineau, de asemenea, anul trecut, simulările, nu a încheiat atunci testarea cu un bilanț care să lase loc de optimism. 45,93% dintre candidați luaseră peste 5.00 la limba și literatura română și numai 39,17% au trecut cu bine de testarea la matematică.

Sursa: www.telegrama.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO De câți bugetari e nevoie pentru a atrage fonduri europene

Un subiect intens dezbătut în ultima perioadă este cel al numărului mare de bugetari sau funcționari publici care lucrează...
Sari la conținut