Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că trebuie toleranţă zero “faţă de toţi aşa-zişii bombardieri”, care fac scandal şi confundă plajele cu maidanul. El a transmis susţinerea sa şi a Guvernului pentru jandarmi şi poliţişti.
Ciolacu a transmis un mesaj forţelor de ordine, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.
“Pentru că începe weekendul şi probabil iar staţiunile de pe litoral vor fi pline de turişti, vreau să fac un apel către forţele de ordine, să fie foarte ferme în aplicarea legii. Oamenii vor lege şi ordine. Trebuie toleranţă zero faţă de toţi aşa-zişii bombardieri care fac scandal şi confundă plajele şi drepturile cetăţeneşti cu maidanul în România. Poliţiştii şi jandarmii au toată susţinerea mea, a întregului Guvern şi a tuturor oamenilor de bun simţ din această ţară”, a declarat Marcel Ciolacu.
În ultimele zile au avut loc mai multe scandaluri pe litoral.
La Costineşti, mai multe persoane s-au încăierat cu poliţiştii şi jandarmii, iar la Eforie turiştii au avut un conflict cu salvamarii care nu i-au lăsat să intre în mare, în condiţiile în care steagul roşu era arborat şi scăldatul interzis.
SURSA news.ro
Și sindicatul Europol a avut o reacție după scandalurile de pe litoralul românesc.
”Pentru toți cei care au susținut că “tinerii frumoși și liberi” care au provocat scandalul de la Costinești au fost victime ale polițiștilor/jandarmilor, așa este!
Uitați și voi ce atitudine de oameni cumsecade au, de oameni educați în morala creștină. Și uitați ce mesaje frumoase transmit, chiar și gesturi de bine pentru fanii lor.
E clar și evident că au fost ridicați și conduși la sediul poliției abuziv, când ei nu au făcut altceva decât să împartă pumni, picioare, amenințări și injurii turiștilor de fața cărora nu le-a plăcut”, se arată într-o postare publicată pe Facebook.