fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Marcel Lepa, suspectul în cazul uciderii polițistului din Timiș, s-a sinucis în penitenciar

Citește Și

- Reclamă -

Marcel Lepa, principalul suspect în cazul uciderii polițistului din Timiș, a fost găsit luni dimineața spânzurat în celula în care era închis la Penitenciarul din Timișoara, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare.

Lepa se afla de joi la Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara, după ce fusese externat.

- Reclamă -

Marcel Lepa a fost capturat marțea trecută în localitatea Remetea Mare, la ora 4,35, potrivit Poliției Române.

El a fost prins chiar în casa unde fusese căutat luni și unde s-a întors. Poliția a găsit mai mult arme, printre care un pistol și grenade.

Magistraţii Tribunalului Timiş au emis, vineri, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marcel Lepa, care a împuşcat mortal duminica trecută un poliţist aflat în misiune, pe raza localităţii Izvin.

- Reclamă -

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, a declarat că procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul Lepa Marcel sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj în varianta omorului calificat comis asupra unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, aflate în concurs real şi în stare de recidivă postcondamnatorie.

S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că în după-amiaza zilei de 2 iunie, în jurul orei 15.00, în timp ce încerca să scape prin fugă de organele de poliţie din cadrul Poliţiei Timiş, care l-au depistat într-un imobil din localitatea Izvin, înarmat fiind fără drept cu un pistol letal marca Singer, cu gloanţe de calibrul 7,65 mm, a sărit pe geam afară în stradă şi l-a împuşcat mortal pe agentul şef principal Cristian Amariei, din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, ce asigura perimetrul din exterior şi care se afla la marginea străzii, trăgând asupra acestuia două focuri de armă la nivelul pieptului, respectiv la baza gâtului, a detaliat prim-procurorul Mihaela Pop, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Inculpatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea dispusă de Judecătoria Lugoj la data de 05.10.2017, rămasă definitivă în data de 25.04.2018, pentru comiterea unei tentative de tâlhărie calificată.

Lepa fusese externat, joi, din Spitalul Municipal Timişoara şi introdus în penitenciar după a fost supus unei operaţii în care medicii i-au scos cele două gloanţe care l-au atins duminică, după ce l-a împuşcat pe poliţist.

- Reclamă -

Sursa: www.g4media.ro

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut