fbpx
marți, aprilie 23, 2024
spot_img

Marin Voicu, primarul din Ciorani inculpat într-un dosar de fraudă electorală, plasat în arest la domiciliu

Citește Și

- Reclamă -

Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu (PNL), inculpat alături de alte 16 persoane într-un dosar de fraudă electorală, la scrutinul din 27 septembrie 2020, a fost scos din arest preventiv şi plasat în arest la domiciliu. Decizia instanţei este definitivă.

Tribunalul Prahova a respins miercuri 28 iulie contestaţia formulată de procurori şi a menţinut decizia Judecătoriei Ploieşti care a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul lui Voicu.

- Reclamă -

La acest moment, 16 inculpaţi se află în arest la domiciliu, iar o altă persoană se află sub control judiciar.

Patru dintre cei 17 inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere cu procurorii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună poliţiști din cadrul Serviciul investigaţii criminale al IJP Prahova au făcut în luna iunie, percheziţii domiciliare, dar și la sediul primăriei din Ciorani într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

- Reclamă -

„Cu ocazia alegerilor locale din data de 27 septembrie, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice”, preciza Parchetul.

Toate persoanele cercetate în această cauză au fost inițial arestate preventiv.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Copil de opt ani surprins de incendiu izbucnit într-un apartament din Ploiești. Băiatul este în stop cardio respirator

 Un copil în vârstă de opt ani este în stare critică după ce s-a intoxicat cu fumul provocat de...
Sari la conținut