Ionuţ Gologan, un tânăr din România prins cu droguri în Malaezia, a fost condamnat la moarte anul trecut, iar recent a pierdut apelul, poate şi pentru că nu a avut apărător în faţa instanţei. Deşi sunt puţine şanse să i se comute pedeapsa, un avocat din România, Artin Sarchizian, este hotărât să ajungă la Kuala Lumpur şi să-l apere. Între timp, bunica băiatului a făcut un apel disperat la preşedintele Iohannis. Tatăl lui Ionuţ are câteva scrisori sfâşietoare trimise din Malaysia, din puşcărie.

Ionuţ Gologan şi Telega par două nume predestinate pe harta destinului acestui tânăr român care, la 21 de ani, pentru un ban în plus, a acceptat să transporte droguri probabil din Germania sau dintr-o altă ţară de tranzit, în Malaezia, scrie ziarulring.ro. Şi, în cele din urmă, a fost prins, arestat, judecat şi condamnat la moarte. Ionuţ Gologan încă nu a fost executat, dar, se pare, are puţine şanse să scape. Cu drogurile nu e de joacă, mai ales într-o ţară precum Malaysia unde foarte mulţi tineri străini au fost condamnaţi la moarte. Paradoxul şi/sau ironia sorţii ar fi că orice faptă cumplită ar fi comis în România sau în altă ţară europeană, fie ea şi Germania, Ionuţ Gologan nu ar fi răspuns cu viaţa. Povestea lui Ionuţ Gologan este una de manual, ca învăţăminte pentru toţi cei care nu trebuie să mai facă aşa, dar şi pentru politicienii care ar trebui să pună mai mult preţ pe tinerii români care ajung aici, la condamnarea la moarte, şi din cauza neputinţei unui regim dezastruos, care, timp de 10 ani, nu a făcut nimic bun pentru ei.

„Nici eu nu ştiu cum a ajuns fiul meu în Malaysia”

Dumitru Gologan, tatăl lui Ionuţ, a spus, pe scurt, printre lacrimi, povestea fiului său plecat la muncă în Germania şi ajuns în Malaysia, în puşcărie, cu „sabia” condamnării la moarte deasupra capului. „Nici eu nu ştiu cum a ajuns fiul meu în Malaysia, că el mi-a spus că pleacă în Germania, la muncă. La două săptămâni după ce a plecat de acasă, m-a sunat şi mi-a spus că e şofer în Berlin. El mai fusese şi înainte, în 2011, în Germania, unde a stat opt luni la muncă. A doua oară a plecat în 2012. După ce m-a sunat Ionuţ din Germania, la o săptămână sau două am primit telefon din Malaysia şi mi s-a spus că e arestat acolo. Că l-a prins pe aeroportul din Kuala Lumpur cu droguri. M-a sunat doamna Camelia Tudose, consul al României în Malaysia. Ionuţ m-a sunat la aproape un an de zile. În rest, am comunicat prin scrisori şi prin doamna consul de acolo. Şi am mai fost de câteva ori la consulatul Malaysiei la Bucureşti. Ionuţ m-a rugat să fac tot posibilul să ajung la el, dar asta nu se poate întâmpla decât printr-un noroc, dacă mă ajută o organizaţie umanitară, nu am eu bani să ajung acolo. Să vă spun cinstit, nici nu ştiu cât e biletul”, spune cu o nivitate amară tatăl condamnatului la moarte.

„Ionuţ nu s-a plâns, dar bănuiesc că l-au bătut ca să spună de unde avea drogurile”

Întrebat dacă fiul său s-a plâns de condiţiile aspre din timpul anchetei, Dumitru „Mitel” Gologan a dezvăluit: „Ionuţ nu s-a plâns, dar bănuiesc că l-au bătut ca să spună de unde avea drogurile. Bine, el nu mi-a spus asta, dar bănuiesc eu. Şi încerc să-mi dau seama, după condiţiile descrise de el în scrisori. Pentru că mi-a spus că stă singur într-o celulă de 10 metri pătraţi. E destul de rău, pentru că-l scoate doar o oră la aer şi, vă daţi seama, să stai singur 23 de ore într-o celulă, să nu vorbeşti cu nimeni, înnebuneşti. Şi doarme pe o saltea de burete de 3 cm, întinsă pe jos. Apă, acum, mi-a spus că are, dar înainte zicea că avea 2 litri pe zi. Şi de spălat şi de băut”.

„I s-a respins apelul şi a făcut recurs la Înalta Curte federală”

Despre desfăşurarea procesului, Dumitru Gologan a spus: „Ionuţ nu mi-a spus prea multe, dar ştiu că primul proces a fost în octombrie 2013. Pe urmă, el mi-a spus că trebuia să-l judece în 2014, în august, dar nu l-a judecat. Pe urmă mi-a spus că s-a amânat în octombrie, dar l-a amânat şi atunci şi, în cele din urmă, l-a judecat anul ăsta pe 16 februarie. Şi i s-a respins apelul şi a făcut recurs la Înalta Curte federală”.

„Ionuţ, spune-mi cine te-a trimis acolo!… Cine ţi-a dat bani să duci drogurile alea?!..”

Tatăl nu a reuşit să afle de la fiu cum au apărut drogurile în bagajele lui. „Eu l-am rugat şi prin scrisori şi la telefon: «Ionuţ, tată, spune-mi cine te-a trimis acolo!… Cine ţi-a dat bani să duci drogurile alea?!…» Şi el mi-a răspuns că nu poate să-mi spună nici la telefon şi nici prin scrisori asemenea lucruri. Probabil că l-o fi ameninţat, nu pot să-mi dau seama”, spune Mitel Gologan.

Scrisoarea către tată şi bunică: „Vă scriu şi de data aceasta cu lacrimi în ochi”

Întrebat în ce condiţii stă fiul său în puşcărie în Malaysia şi dacă s-a plâns din cauza unui regim aspru, tatăl lui Ionuţ Gologan a preferat să citească două scrisori edificatoare: una către familie şi una către un prieten. În prima scrisoare adresată tatălui şi bunicii, Ionuţ spune, printre altele: „Dragii mei părinţi, vă scriu şi de data aceasta cu lacrimi în ochi şi multă iubire vouă celor care m-aţi crescut de mic copil şi aţi avut grijă de mine aşa cum aţi putut mai bine. (…) Au trecut deja 10 luni şi mi-e tare dor de voi, de casă. Dar tot ce pot să fac este să mă rog la Dumnezeu pentru sănătatea mea şi a voastră. Mi-aş dori să pot comunica cu voi cât mai multe, dar este foarte greu. Acum există cineva care îmi poate scoate şi aduce scrisorile de 2-3 ori pe lună, dar cu risc. Sper că-mi vor scrie şi alte persoane de la care tot am aşteptat măcar un mic semn. Nu ştiu ce aţi vorbit cu domnul avocat (n.r. – avocatul Artin Sarchizian), dar sper că totul este bine. Vom trece cu bine peste asta, dacă ambasada ne va ajuta în continuare. Citesc plângând scrisorile de la voi şi aş vrea măcar o poză clară să vă mai pot vedea. Vreau să vă rog să aveţi grijă de voi şi să nu vă faceţi inima rea, pentru că vom fi bine cu toţii. Dragul meu tată, mi-e dor de tine şi te rog să nu fii supărat pe mine că te-am supărat de atâtea ori. Pentru că asta e viaţa mea, una plină de riscuri. Acum ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute, să fie alături de noi şi vom reuşi. Să ai grijă de mamaie. (…) Draga mea bunică, sărut mâinile care m-au crescut şi te rog să nu fii supărată. Te rog să ai grijă de tine şi de sănătatea ta. Acum îmi aduc aminte de ce m-ai învăţat de mic copil şi îmi pare rău că nu te-am ascultat. Nu am avut şi noi parte de o familie completă şi de un trai mai bun. Plâng citind scrisorile de la tine şi aş vrea atât de mult să fim alături ca mai înainte. Prea multe nu am de spus acum. Aştept scrisorile şi pozele de la voi cât mai curând”.

Epistolă către un bun prieten: „Timp de 23 de ore din 24 stau închis”

Cea de-a doua scrisoare citită de tatăl lui Ionuţ îi este adresată unui bun prieten. „Salul Manu! Ce faci prietene, eşti bine? Mulţumesc pentru scrisoare. Sper să mai urmeze şi altele. Nu prea multe că vreau să vin acasă să vorbim, nu să stau aici să scriu şi să citesc scrisori. Îţi mulţumesc şi pentru sfaturile şi încurajările pe care mi le-ai dat şi sper să-ţi fiu şi eu alături, dar nu la greu, ci la zile bune. Că zile rele nu doresc nimănui. M-ai întrebat cum sunt. Pot spune că sunt bine, sănătos, mulţumesc Bunului Dumnezeu. Nu pot spune cât de mult, dar presupun că m-am schimbat în acest timp. E destul de greu, în condiţiile de aici, cu alimentaţia, care te ajută doar să supravieţuieşti, în niciun caz să creşti mai mare sau mai puternic. Timp de 23 de ore din 24 stau închis singur într-o cameră de 10 metri pătraţi, cu o saltea de 3 cm pe ciment. Lumina soarelui o văd printre gratii. Salut, să fii iubit!”, spune Ionuţ de după gratii. Va mai ajunge el să-şi îmbrăţişeze familia şi prietenii din România sau destinul îl va duce până la urmă „pe eşafod”? Soarta lui stă în mâinile judecătorilor supremi şi, poate, ale sultanilor federali ori a suveranului Malaysiei. Dacă autorităţile şi opinia publică din România se vor implica, poate că Ionuţ Gologan va avea… o şansă în plus. „A făcut maică-mea un memoriu la domnul Iohannis săptămâna trecută” Până să facă alţii ceva pentru el, bunica şi tatăl au încercat tot ce le-a stat în puteri. Tatăl lui Ionuţ ne-a povestit ce demersuri au (mai ) întreprins: „A făcut maică-mea un memoriu la domnul Iohannis săptămâna trecută. Acum vreo trei săptămâni am fost şi la domnul ministru Aurescu. Am încercat să vorbesc şi cu domnul Ponta, dar vă daţi seama că nu m-a băgat nimeni în seamă, am fost la relaţii cu publicul şi mi-au spus: «Da, te programăm, ne suni, mai vedem». Când sunam, mi se spunea: «Nu se poate, e ocupat!…» Şi ca să bat drumul tot timpul la Bucureşti, nu-mi permit…”

Povestea integrală, pe ziarulring.ro