fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Material lemnos în valoare de peste un milion de lei, confiscat de polițiști

Citește Și

- Reclamă -

În urma a peste 4.000 de acţiuni coordonate de Poliţia Română, luna trecută, au fost confiscaţi aproximativ 4.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 1.000.000 de lei, fiind constatate aproape 900 de infracțiuni și aplicate peste 2.000 de sancțiuni contravenționale.

Asigurarea integrităţii fondului forestier a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru Poliţia Română, polițiștii desfășurând permanent activități pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

- Reclamă -

Prin structurile sale specializate de ordine publică, Poliția Română a organizat, în luna februarie, 4.249 de activităţi și controale, pentru depistarea neregulilor din acest domeniu.

La nivel naţional, polițiștii au verificat 1.135 de exploatări forestiere, instalații de depozitare sau ocoale silvice și structuri subordonate, fiind constatate 886 de infracțiuni și aplicate 2.016 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.200.000 de lei.

În cadrul dosarelor penale, sunt cercetate 302 persoane, împotriva a 7 dintre acestea fiind luate măsuri preventive.

- Reclamă -

Ca măsură complementară, au fost confiscați 4.500 de metri cubi de material lemnos. De asemenea, au fost ridicate 57 de fierăstraie mecanice, 44 de topoare și au fost indisponibilizate 25 de autovehicule și 21 de atelaje hipo.

Poliţia Română continuă activitățile, în sistem integrat, împreună cu specialiști din cadrul gărzilor forestiere și direcțiilor silvice, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Exemplu:

BISTRIȚA NĂSĂUD

- Reclamă -

La data de 14 februarie, polițiștii din Bistrița Năsăud au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce are ca obiect tăierea fără drept de arbori.

În urma percheziției, au fost ridicați peste 36 mc. de lemne de foc, fără documente de proveniență, cu privire la care s-a stabilit că provine în urma actelor materiale de tăiere fără drept și furt de arbori.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată și predată la Ocolul Silvic Bistrița.

De asemenea, au mai fost indisponibilizate două motofierăstraie și două tractoare, bunuri folosite la comiterea faptelor ilicite.

În urma administrării probatoriului, doi bărbați au fost reținuți.

Sursa: comunicat Poliția Română

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut