fbpx
joi, aprilie 25, 2024
spot_img

Maternitatea Ploiești va deveni secție exterioară a Spitalului Județean. Aproximativ 80 de persoane vor fi concediate

Citește Și

- Reclamă -

Conducerea Consiliului Județean Prahova a decis să comaseze cele două mari unități spitalicești pe care le are în administrare, Spitalul Județean de Urgență Ploiești și Spitalul de Obstretică și Ginecologie Ploiești.

Decizia vine în  contextul solicitării Ministerului de Finanțe în ceea ce privește reducerea cheltuielilor din aparatul de stat.

- Reclamă -

Astfel, aproximativ 80 de persoane, inclusiv medici, asistente medicale, infirmiere și moașe își vor pierde locul de muncă în urma acestei decizii.

 

În acest context, Spitalul de Obstetrică Ginecologie din Ploiești, una dintre cele mai mari unități medicale cu monospecializare din România, va deveni secție exterioară a Spitaului Județean de Urgență din Ploiești.

- Reclamă -

 

”În ultimii ani la Spitalul de Obstetrică gradul de ocupare al paturilor este de 50 la sută, deci ei din toate paturile ocupă doar jumătate. Automat ei nici nu-și realizează nici contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Din banii pe care ar trebui să-i încaseze din contractul cu Casa nu reușesc să ia sută la sută. Ei încasează 3,2 milioane din contract, asta este media pe lună, și plătesc salarii 3,4 milioane. Deci automat acest spital are pierderi. Ei nu-și asigură nici măcar salariile. O lună a mers, a doua lună, dar ei au datorii mari. Acum, în luna a șase au arierate de 1,5 milioane de lei și datorii de vreo patru milioane, la tot, facturi neplătite la utilități, la materiale sanitare, medicamente, dezinfectanți, facturi de mâncare”, a declarat Bogdan Toader.

Întrebat dacă odată cu această comasare vor fi persoane care își vor pierde locul de muncă, Toader a precizat că vor fi desființate aproximativ 80 de posturi care vizează în special echipa managerială și personalul TESA, dar și o parte dintre posturile de destinate medicilor și asistentelor.

”Vor crește inclusiv veniturile, pentru că dacă renunți la paturi, renunți inclusiv la asistente. Acum avem o asistentă la două paturi. Tot TESA o să plece, pentru că nu o să mai avem nevoie de două contabile, de exemplu, de director economic. Din estimarea mea, din cele 400 de posturi câte sunt acum la Maternitate, vor rămâne cam 320. Vom renunța inclusiv la o parte dintre asistente, moașe și medici. Nu știu exact să vă spun acum câți medici sau asistente vor pleca, pentru că nu am făcut toate analizele. Pot să vă spun că din cei 80, vreo 50 sunt TESA”, a explicat Bogdan Toader.

- Reclamă -

În present, la acest spital lucrează 184 de asistente, 20 de moașe, 64 de infirmiere, 38 de îngrijitoare și 48 de medici. Din echipa de conducere fac parte managerul unității, directorul medical și directorul financiar-contabil.

Potrivit proiectului de Hotărâre care va fi supus plenului Consiliului Județean Prahova pentru vot, spațiile rămase nefuncționale din clădirea Maternității vor fi utilizate pentru extinderea secțiilor aglomerate din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, prioritate având secțiile de cardiologie, chirurgie, neurochirurgie, chirurgie vasculară cu linie de gardă.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – A fost dispusă evacuarea blocurilor din apropierea craterului adânc de doi metri format pe o stradă din Slănic

O stradă din oraşul prahovean Slănic s-a prăbușit, formându-se un crater cu adâncimea de doi metri pe o suprafață...
Sari la conținut