fbpx
miercuri, aprilie 24, 2024
spot_img

Medic condamnat pentru luare de mită, prin acord de recunoaștere a vinovăției

Citește Și

- Reclamă -

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș a înaintat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu un medic chirurg din cadrul unei unități medicale din Târgu Mureș, prin care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și confiscarea specială de la inculpat a sumei de 4.000 de lei, primită cu titlu de mită.

Prin același acord s-a dispus și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu referire la exercitarea funcției de medic, pe o perioadă de 2 ani și prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității, timp de 60 de zile,

- Reclamă -

În fapt, în luna februarie 2017, o persoană a formulat denunț la Direcția Generală Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Mureș, din care reieșea faptul că, în luna decembrie 2016, un medic a pretins și primit suma de 4.000 lei pentru a efectua o intervenție chirurgicală fiicei acestuia. Denunțul a fost înaintat de îndată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, ofițerii S.J.A. Mureș fiind delegați să efectueze acte de procedură penală în cauză.

În urma cercetărilor efectuate, medicul a recunoscut faptele săvârșite, solicitând încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost înaintat Tribunalului Mureș.

- Reclamă -

Sursa: comunicat DGA

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Lucian Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL, cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la Consiliul Județean Prahova

Lucian Bode, secretarul general al PNL, a anunțat că a sesizat Curtea de Arbitraj a partidului cu privire la...
Sari la conținut