Un tânăr sportiv din București a fost salvat sâmbătă de către salvamontiștii din Bușteni, după o intervenție riscantă în Jepii Mici, care a durat mai bine de șase ore. Impresionat de gestul salvatorilor, tânărul sportiv a trimis o scrisoare de mulțumire celor care au avut curajul să înfrunte două avalanșe pentru a-l recupera de pe cel mai dificil traseu montan din Bucegi, închis iarna.

”Simt că m-am născut a doua oară”, scrie turistul în mesajul pe care i l-a trimis lui Ciprian Aldea, salvamontistul care a decis să urce un perete de 70 de metri, pe o vreme cumplită, cu ceață, risc mare de avalanșă, viscol și aport de zăpadă, pentru a-l salva.

Redăm mai jos integral mesajul de mulțumire adresat echipei de salvatori montani care au intervenit sâmbătă pe Jepii Mici.

”Multumesc din suflet Ciprian! Am ajuns cu bine acasa. Inca nu realizez 100% ca am plecat de acolo. Cred ca o parte din mine chiar a ramas pe stancile alea. Mi-ati salvat viata. Iti voi ramane recunoscator cat timp voi trai. Tie si baietilor. Este ireal ce s-a intamplat si riscurile pe care vi le-ati asumat pt mine. Pun total deoparte ca <<asta este meseria>>. Fundamental, ca de la om la om, iti spun: regret enorm ca v-am supus la asemenea riscuri. Am inima stransa numai cand imi aduc aminte. Iti multumesc din suflet ca ai decis sa mergi pana la capat sa ma gasesti. Vorbind cu fiecare imi dau seama cate lucruri s-au potrivit ca sa ies de acolo. Si cat de importanta a fost decizia si hotararea ta. Nu pot sa descriu in cuvinte ce simt acum. Sunt scuturat pana in maduva oaselor. Simt ca m-am nascut a doua oara. Daca pot candva/vreodata sa iti intorc macar un % din ce ai facut pentru mine o voi face cu inima deschisa. Revin catre tine zilele urmatoare dupa ce se mai aseaza lucrurile la mine.Toate cele bune si multa sanatate”, este mesajul primit de Ciprian Aldea, unul dintre cei mai experimentați salvamontiști din Prahova, postat pe pagina se de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here