fbpx
vineri, aprilie 19, 2024
spot_img

Mesajul lui Cristian Ganea după alegerile locale

Citește Și

- Reclamă -

Fostul primar interimar Cristian Ganea, care a obținut locul 2 la alegerile locale de ieri pentru funcția de primar al Ploieștiului, a transmis un mesaj locuitorilor orașului:

„Alegerile locale s-au încheiat. A fost o perioadă dificilă, în care am avut o campanie electorală grea, dar frumoasă.
Am simţit sprijinul echipei PSD Ploieşti, oameni care au avut încredere în mine şi m-au susţinut necondiţionat.
Le mulţumesc în primul rând ploieştenilor, atât celor care m-au votat, cât şi tuturor celor care s-au prezentat la urne, dând dovadă de responsabilitate şi de spirit civic.
În felicit pe domnul Adrian Dobre, iar dumneavoastră vă promit că vom continua împreună. Vom propune Ploieştiului un plan de dezvoltare pe 20 de ani care să ţină cont de ceea ce toţi politicienii au promis în campania electorală.
Ţine de responsabilitatea şi respectul nostru faţă de cetăţeni să ne ţinem de cuvânt.”, este mesajul transmis de Cristian Ganea.

- Reclamă -

Vă reamintim că primele rezultate după numărătoarea voturilor îl clasează pe Adrian Dobre, candidatul PNL pe locul I, pentru funcția de primar al Ploieștiului, urmat de Cristian Ganea (PSD) și de Grațiela Gavrilescu (ALDE).

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Talk Show. Mafia gunoaielor din Prahova, subiect național ignorat de autorități locale

Mafia gunoaielor din Prahova a ajuns subiect național, dar nici acum nu vedem reacții ferme din partea autorităților.Ziarul Incomod...
Sari la conținut