ANM a emis o nouă avertizare meteo de caniculă. Codul roșu se prelungește până miercuri dimineață și se extinde în mai multe zone din țară.
Alerta de cod roșu se extinde acum pe litoral, dar și în județe din Transilvania.
Vom avea cod portocaliu doar în câteva județe din Maramureș și Transilvania:
”În Maramureș și în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.”, spune ANM.
În ceea ce privește codul roșu, acesta va afecta zonele Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.
”În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.”, transmite ANM.