fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Mihai Sorin, adus la audieri alături de Liviu Luca. De ce sunt suspectați cei doi

Citește Și

- Reclamă -

Fostul lider sindical Liviu Luca va fi adus astăzi la sediul DIICOT Ploiești, unde va fi audiat într-un amplu dosar, în care sunt vizate și alte persoane. Alături de el va fi audiat și Mihai Sorin, fost director al Petromservice, cunoscut drept mâna dreaptă a lui Liviu Luca. Alte șase persoane urmează să fie aduse în fața procurorilor.

La ora aceasta, lucrătorii DIICOT au în derulare mai multe percheziții care îi vizează pe cei implicați în dosar, inclusiv la domeniul din Păulești deținut de Liviu Luca, fostul lider al sindicatului angajaților Petrom Service.

- Reclamă -

Aceștia sunt acuzați că au creat un grup infracțional organizat, prin care au prejudiciat în perioada 2005-2009 Petromservice, iar din banii rezultați Liviu Luca și-ar fi făcut cunoscutul domeniu pe care îl are în Păulești. Prejudiciul cauzat PSV Company SA (fosta Petromservice) se ridică la 15 milioane de lei.

Liviu Luca a mai fost condamnat de falimentarea Petromservice într-un alt dosar, în iulie 2014, când Tribunalul București a dispus șase ani de închisoare cu executare pentru Luca, dar decizia nu este definitivă. În același dosar, Mihai Sorin a primit o condamnare de patru ani de închisoare pentru delapidare. Alte „nume grele” au fost implicate în dosarul respectiv. Sorin Ovidiu Vîntu a primit atunci 3 ani și 6 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare și 5 ani de închisoare pentru spălare de bani. În plus, a primit un spor de pedeapsă de 1 an și 2 luni și a fost obligat la plata unor despăgubiri în limită de 83 de milioane de euro. Însă, cea mai mare pedeapsă în dosarul respectiv a primit-o Octavian Turcan, cunoscut ca fiind omul de încredere al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Turcan a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru delapidare, 7 ani pentru spălare de bani și un spor de pedeapsă de 2 ani.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut