fbpx
luni, mai 29, 2023

Ministrul Educației anunță noi măsuri: limitarea numărului de elevi din clasă și extinderea învățământului obligatoriu

Citește Și

- Advertisement -
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, anunță limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25.

Anunțul lui Andronescu vine după șapte ani de când Liviu Pop, ministru al Educației în Guvernul Ponta 1, a decis să elimine din legea educației orice limită a numărului de copii pe clasă.

„Sunt școli cu performanțe foarte bune și școli cu performanțe slabe, părinții fac o presiune extraordinară pe școlile bune.

- Advertisement -

Și-atunci suntem în situația în care în școlile în care se depopulează să avem puțini elevi și să avem foarte mulți elevi, 30-35 de elevi în clasă, în școlile foarte bune. Vom avea probabil săptămâna aceasta cifra de școlarizare pentru anul următor aprobată, sper să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă.”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea Tv.

Ministrul Educației a spus că denumirea clasei pregătitoare se va schimba în clasa I, din 2020, existând în acest sens o lege în vigoare deja, promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Totodată, din toamna anului viitor, învățământul obligatoriu va fi extins.

- Advertisement -

„Învățământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniță și ultimii doi ani de liceu. Adică ultimii doi ani de grădiniță înseamnă grupa mijlocie și grupa mare, intră în învățământul obligatoriu.

Și ultimele două clase de liceu, clasa a XI-a și clasa a XII-a, pentru fiecare dintre aceste grupe introduse în învățământul obligatoriu, mai degrabă statul vine să-și asume susținere financiară suplimentară pentru că, de exemplu, manualele pentru ultimele două clase de liceu, nefiind obligatorii, nu erau acordate gratuit”, a mai anunțat Ecaterina Andronescu.

Ministrul a precizat că și această lege este în vigoare și va fi aplicată gradual, începând din anul 2020, adică din toamna anului următor.

stiripesurse.ro

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Urmărire lângă Ploiești. Doi tineri drogați și fără permis au condus aceeași mașină

Polițiștii de la Serviciul Rutier au reușit să prindă doi tineri care s-au urcat la volanul aceleiași mașini, deși...

Mai Multe Articole Ca Acesta