Ministerul Mediului pregătește o serie de programe destinate reducerii poluării, printre care se află achiziția de mașini electrice, iar din anul următor a bicicletelor electrice, a declarat, luni, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, într-o conferință de specialitate.

„Avem programul Rabla, iar în același timp am implementat finanțare pentru achiziționarea de mașini electrice și, mai nou, de la anul a bicicletelor electrice… Ne gândim foarte bine să implementăm tot ce înseamnă circulația în zone critice în marile aglomerări, astfel încât deplasarea către locul de muncă să se realizeze cu autovehicule nepoluante, indiferent că vorbim de mașini personale sau de cele de transport public în comun“, a menționat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, în perioada următoare, ministerul de resort, alături de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), va depune un proiect pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), pe exercițiul financiar 2014—2020, astfel încât rețeaua de radar meteo să poată să fie performantă, iar previziunile să fie realizate în timp util.

De asemenea, Grațiela Gavrilescu a vorbit despre modul în care România contribuie la dezvoltarea și implementarea de soluții menite să diminueze efectele schimbărilor climatice.

Ministerul Mediului și Administrația Națională de Meteorologie (ANM) organizează, în perioada 16-17 octombrie, conferința internațională „Fenomene meteo extreme și sisteme de avertizare timpurie în contextul managementului riscului dezastrelor naturale“.

Evenimentul se desfășoară în contextul proiectului „Săptămâna adaptării la schimbările climatice“, inițiativă finanțată din Fondul pentru Relații Bilaterale în cadrul programului RO 07, prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014, Ministerul Mediului având rol de Operator de Program.

Sursa: www.telegrama.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here