Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă că se aşteaptă ca în luna martie să înceapă discuţiile cu organizatorii de evenimente şi marii retaileri din industria alimentară, iar începând din luna mai acestea să poată fi reluate, “cu anumite limitări”.

“Am avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanţi ai diverselor industrii, fie că vorbim de HORECA, de organizatorii de evenimente, marii retaileri din industria alimentară, şi cred că în luna martie o să putem să avem o discuţie aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, încât să existe predictibilitate. Toată lumea îşi doreşte predictibilitate, nu măsură pe care o luăm de azi pe mâine, şi cred că în luna martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce priveşte evoluţia pandemiei, putem să stabilim împreună un program – e o opinie personală, luaţi-o ca atare – dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua, probabil cu anumite limitări. Nu ştiu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elemente de siguranţă care înseamnă o oarecare distanţare sau, în cazul unor evenimente publice, nu neapărat nunţi, utilizarea măştii”, a declarat Alexandru Rafila.

El a precizat că utilizarea măştii la tulpina Omicron este importantă, deoarece “este o barieră mecanică care previne transmiterea”.

“Cred că utilizarea măştii la tulpina Omicron este cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică care previne transmiterea. Din păcate, asistăm la îmbolnăviri numeroase. Un studiu făcut în Anglia arată că există multe cazuri de reîmbolnăvire, deci nu mă refer numai la persoanele vaccinate, ci şi la cei care au trecut o dată prin boală”, a mai spus ministrul.

El a mai precizat că în perioada următoare se aşteaptă livrarea unei cantităţi de 50.000 de cutii de Molnupiravir, un tratament antiviral inovativ.

“O să vină o cantitate de 50.000 de cutii, adică pentru 50.000 de tratamente, de Molnupiravir. Este unul dintre antiviralele inovative, este cel produs de firma Merck şi el va fi distribuit atât în spitalele care tratează pacienţi, cât şi în centrele ambulatorii de specialitate”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here