fbpx
joi, aprilie 18, 2024
spot_img

Minorii care fumează în locuri publice riscă amenzi de până la 500 de lei

Citește Și

- Reclamă -
O nouă propunere legislativă a fost depusă de mai mulți parlamentari: interzicerea consumului de tutun de către minori în locuri publice, precum drumuri, parcuri, stadioane, unităţi de învăţământ, gări şi aeroporturi, mijloace de transport. Nerespectarea acestei legi ar putea duce la amenzi de până la 500 lei. 

Proiectul a fost semnat de 29 deputați și senatori și prevede: „Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

De asemenea, un studiu efectuat de Agenţia Naţională Antidrog rezultă că există motive de îngrijorare cu privire la consumul de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor, au precizat inițiatorii, scriu sursele G4Media.

- Reclamă -

„De asemenea, văzând legislaţia naţională în domeniul ordini publice, constatăm că legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sancţionează contravenţional consumul de alcool de către minori, însă această lege şi nici alta nu sancţionează în niciun fel consumul de tutun (fumatul în rândul minorilor). Ca urmare a acestor evidenţe, constatăm că legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare, eforturile autorităţilor, cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie, sunt lipsite de rezultate”.

 

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO – Bogdan Nica: ”Am fost ținta unor atacuri, dar mă lasă rece. Nu sunt păpușa nimănui!”

Bogdan Nica, candidatul PNL la Primăria Ploiești a acordat Ziarului Incomod un interviu.Nica a vorbit și despre atacurile asupra...
Sari la conținut