fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Mircea Geoană nu crede că Rusia va intra în conflict direct cu NATO

Citește Și

- Reclamă -
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu că războiul din Ucraina va intra într-o nouă fază. De asemenea, acesta susține că nu crede că Rusia va intra în conflict cu NATO: „Nu vedem în acest moment nici resurse militare, şi nici intenţie din partea Kremlinului să intre într-un conflict direct cu NATO, pentru că suntem net superiori”.

Redăm mai jos întregul interviu dat de Mircea Geoană pentru News.ro:

„News.ro: Armata lui Putin s-a retras din unele zone din Ucraina, deci să ne aşteptăm la finalul războiului sau, dimpotrivă, la o nouă ofensivă a Rusiei?
Mircea Geoană: Intrăm în a doua fază a acestui război declanşat de Rusia. Prima etapă – şase săptămâni – a fost dominată de încercarea Rusiei de a ocupa principalele centre urbane ale Ucrainei. Această încercare a fost în mare măsură nereuşită, dar observăm că forţele Federaţiei Ruse se regrupează pentru a declanşa o ofensivă masivă în Estul şi în Sudul Ucrainei. Deci, din păcate, vedem acest război prelungindu-se, anticipăm în următoarele zile o ofensivă pentru ocuparea de către Rusia a întreg teritoriul provinciilor Doneţk şi Luhansk din Donbas şi consolidarea coridorului terestru care leagă Crimeea de Donbas. Din păcate, anticipăm un război pe scară mai largă, diferit în natură. Dacă în prima parte, am văzut un tip de război în care forţe ruseşti încercau să ocupe oraşe importante şi nu au reuşit, vom vedea acum ceva care seamănă mai mult cu tipul de război convenţional din Al Doilea Război Mondial, cu mai multe tancuri, pe teritorii mult mai largi şi nu în zone urbane. Anticipăm săptămâni, luni, poate chiar şi ani de război. Aş vrea să spun un cuvânt şi despre atrocităţile pe care Rusia le comite. Am văzut la Bucha masacrul şi barbarismul de acolo. Azi am avut un atac cu rachete în gara unui oraş din Estul Ucrainei omorând foarte multă lume, oameni nevinovaţi. Observăm şi o escaladare a modului în care Rusia, de o manieră totalmente brutală, barbară şi condamnabilă, continuă să atace cetăţeni nevinovaţi, iar această dimensiune ne va face să fim şi mai determinaţi să-i ajutăm pe ucraineni, să întărim NATO şi să izolăm Federaţia Rusă.
News.ro: Mai poate rezista Ucraina în cazul unui nou atac, mult mai amplu?
Mircea Geoană: Armata ucraineană este deja o armată de tip NATO. Îi antrenăm din 2014, după ocuparea ilegală a Crimeei, aţi observat că unii aliaţi le-au transferat echipamente tot mai sofisticate, iar la întâlnirea miniştrilor de Externe din NATO, desfăşurată cu prezenţa ministrului de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, dânsul a făcut un apel către aliaţi, iar aliaţii sunt deschişi pentru furnizarea de echipamente care să fie utile armatei ucrainene pentru această nouă etapă a războiului. Evident că armata ucraineană are nevoie de sprijin din partea ţărilor aliate. Armata ucraineană este una robustă, foarte determinată, mai performantă, pentru că a trecut la standarde NATO, în timp ce armata rusă este una sovietică în continuare. Îi vom ajuta pe ucraineni şi contăm pe bravura lor, dar şi pe modul inteligent în care au condus această campanie. Suntem convinşi că vor rezista şi, de ce nu?, chiar să înfrângă armata rusă.
News.ro: Ministrul ucrainean de Externe a spus, la întâlnirea NATO de care aminteaţi: „Vreau trei lucruri: arme, arme, arme”. Deci e posibil ca statele membre NATO să furnizeze arme Ucrainei?
Mircea Geoană: Dmitro Kuleba, preşedintele Zelenski, ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, ei fac o pledoarie foarte convingătoare. Aliaţii au sprijinit semnificativ Ucraina în această perioadă. Aţi observat multe dintre pierderile semnificative pe care Rusia le-a avut pe teren – blindate, elemente logistice – care sunt făcute de brava armată ucraineană cu echipamente mai moderne. Ne aşteptăm ca această pledoarie pentru mai multe echipamente militare să aibă ecou în rândul ţărilor aliate. Ştiu că anumite ţări, unele de o manieră publică, altele mai discrete, furnizează asemenea sprijin şi sunt convins că vom continua să-i sprijinim pe ucraineni pe toată durata acestui război, care se poate anunţa de mai lungă durată decât ceea ce am anticipat iniţial.”

Sursă: G4Media

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut