fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Miroase a campanie, din nou…

Citește Și

- Reclamă -

Parafrazez o melodie care a zbârnâit la radiouri vara aceasta, „Miroase a vară, din nou”, realizând că scena politică s-a trezit din visare, iar ostașii colorați în funcție de stindardul partidului au plecat la luptă, cu paloșul gros și cu coiful în creștet. S-au trezit vitejii politicii din dulcele somn pe care l-au dus patru ani în plen și au început, deja, una din cele mai mizerabile forme de luptă: atacul la persoană.

Deși partidele merg în alegeri cu liste, nu se mai agită cu programe de guvernare, poate și pentru că românii nu mai cred în basme. Românii vor sânge și se observă din ce în ce mai mult o dorință a omului simplu de a-și pedepsi conducătorii, de a-i vedea în suferință. Oamenii vor să vadă relele cum ies la suprafață, așa că politicienii nu vin cu promisiuni înaintea campaniei, ci doar încearcă, încă de pe acum, să strice imaginea adversarilor. Cel puțin pe plan local, lupta se ține corp la corp. În mocirlă au coborât mai marii partidelor și se acuză, reciproc, că au furat startul campaniei. Se grăbesc să ia poziții despre toate problemele societății, de parcă sunt unicii cunoscători ai adevărului absolut și doar ei știu cum ne pot rezolva problemele. Brusc, emit idei, deși patru ani de zile au uitat că au fost plătiți pentru asta. Cu toții știu acum ce este de făcut și profită de ocazie pentru a se faulta la fiecare pas. Se atacă reciproc că nu au luat măsuri deși, rând pe rând, cu toții au mai fost la guvernare.

- Reclamă -

Oameni care acum o lună glumeau împreună și erau prieteni, acum își aruncă săgeți otrăvite. Oameni care după alegerile din vară promiteau că vor lucra împreună în interesul ploieștenilor, acum nu pot sta la aceeași masă pentru a discuta soluții. Oameni care ar trebui să aibă inițiative, au doar păreri.

Sunt toți aceia pe care i-ați văzut în ultima perioadă defilând pe la toate evenimentele din județ, zâmbitori, relaxați, prefăcându-se că sunt oameni obișnuiți care stau în mijlocul nostru, constant. Sunt toți cei care acum patru ani v-au dat „sărutul lui Iuda” când v-au abordat prin piețe și pe străzi să vă întrebe ce probleme aveți, apoi s-au dus liniștiți la somn. Aceștia se întorc acum și brusc și-au amintit cum trebuie condusă o țară.

Acum le este foame! Le este foame de ciolanul pe care l-au împărțit patru ani și care încă nu s-a terminat. Le este foame și se vor hrăni din nou cu visele voastre și vă vor fura speranțele. Timp de două luni vor fi prietenii voștri cei mai buni, vă vor vorbi despre viitorul copiilor voștri și vă vor convinge, din nou, să-i lăsați să vă dezamăgească. Era o glumă în folclor: „România trebuie să fie cea mai bogată țară, pentru că se fură de 25 de ani și încă nu s-au terminat banii…”. Râdeți voi, că mie îmi vine să plâng!

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut