Miron Cozma (foto sus), fostul lider al minerilor din Valea Jiului a fost astăzi, 21 martie 2017, în Ploiești cu intenția de a lua parte la un protest din fața rafinăriei Astra.
Ceea ce trebuia să fie un protest împotriva poluării s-a transformat rapid într-un scandal între câțiva rromi aflați la fața locului și Miron Cozma, care era foarte recalcitrant, fiind probabil deranjat de întrebări. Enervat de anumite acuzații primite din partea rromilor prezenți, Cozma și-a vărsat nervii pe o jurnalistă după ce aceasta i-a pus o întrebare, spunându-i că întrebarea respectivă este „nesimțită”.
După mai multe schimburi de replici acide, Miron Cozma a constatat ca tocmai reclamantul nu este prezent și a încercat să îl contacteze, însă acesta nu a răspuns la telefon.
Iată mai jos imagini de la fața locului: