fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Misiunile desfășurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova pe linie de protecție civilă

Citește Și

- Reclamă -

În data de 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al judeţului Prahova sărbătoreşte 85 de ani de la legiferarea Protecţiei Civile în România, dată la care, Regele Carol al II-lea a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 1933 „Regulamentul Apărării Pasive în România”.

 

- Reclamă -

Măsurile de protecţie civilă se realizează din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite prin lege şi constă în activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor materiale şi mediului împotriva efectelor negative ale unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc. Rolul, misiunile, organizarea şi activităţile de protecţie civilă sunt reglementate prin Legea nr.481/2004, republicată, privind Protecţia Civilă.

La nivelul judeţului Prahova, coordonarea realizării măsurilor de protecţie civilă se efectuează de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Șerban Cantacuzino”, pompierii militari prahoveni având misiunea de a proteja viaţa şi bunurile populaţiei în faţa ameninţărilor generate de tipurile de risc specifice judeţului.

 

- Reclamă -

Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de inspectorat, constă în activităţi preventive derulate la nivelul organelor administraţiei locale, materializate prin: controale (la unităţi administrativ-teritoriale, operatori economici care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, instituţii/operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare / private pentru situaţii de urgenţă), verificări ale sirenelor de alarmare, spaţiilor de adăpostire, localităţilor aflate în zone care prezintă risc de inundaţii/alunecări de teren, spaţiilor de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă şi alte activităţi specifice (executarea de exerciţii de alarmare publică, intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, misiuni pirotehnice, intervenţii ale echipajului de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică, nucleară (C.B.R.N.), avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase etc.).

O altă misiune importantă pe linie de protecţie civilă desfăşurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino”” o reprezintă pregătirea organismelor/structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi a populaţiei, salariaţilor, studenţilor, elevilor şi preşcolarilor, pentru cunoaşterea tipurilor de risc la care pot fi expuşi şi a măsurilor pe care trebuie să le aplice în cazul producerii unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc.

 

În anul 2017, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Șerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova au avut loc 14.476 situaţii, dintre care 9772 au fost acţiuni SMURD şi 4704 alte situaţii de urgenţă, în creştere faţă de anul 2016 cu 2,79%, respectiv 394 intervenţii.

- Reclamă -

 

Au fost monitorizate un număr de 5191 transporturi de substanțe și deșeuri periculoase, respectiv transporturi cu regim special, din care 1.477 au fost transporturi de materiale explozive, muniţie, bunuri şi valori şi 3.713 deşeuri periculoase.

 

ACTIVITATEA DE ÎNŞTIINŢARE, ALARMARE, AVERTIZARE

 

În luna aprilie a fost organizat şi desfăşurat exerciţiul naţional de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă – PROCIV 2017, prilej cu care au fost transmise, din dispeceratul inspectoratului, mesaje către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.), comitetele locale pentru situații de urgență (C.L.S.U.) şi către personalul propriu.

Având în vedere situaţia capabilităţilor actuale destinate transmiterii mesajelor de înştiinţare a autorităţilor şi de alarmare a populaţiei la nivel naţional, judeţean şi local, precum şi concluziile reieşite în urma exerciţiului PROCIV 2017, pentru obţinerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate şi gradul de acoperire acustică, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei pentru cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare, începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, s-au organizat şi desfăşurat antrenamente/exerciţii pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică, prin acţionarea acestora, în intervalul orar 10.00 – 11.00;

 

În baza planificării şi organizării exerciţiilor de alarmare publică, s-au desfăşurat un număr de 45 exerciţii de verificare a modului de cunoaştere, organizare şi desfăşurare a activităţilor de înştiinţare, prealarmare, avertizare, alarmare şi evacuare a localităţilor din judeţul Prahova. Din totalul de 45 de exerciţii, 14 au fost desfăşurate la nivel de oraş iar, 31 au fost desfăşurate la nivel de comună.

În anul 2017, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova au fost primite 373 informări, avertizări şi atenţionări meteorologice din care informări (54), atenţionări cod galben (289), avertizări cod portocaliu (29) şi cod roşu (1), care au fost retransmise prin 97.477 SMS.

MISIUNI PIROTEHNICE

 

Au fost organizate și desfășurate cinci acțiuni de distrugere a 78 muniţii rămase neexplodate, în poligonul amenajat din com. Rîfov.

 

În 2017 au fost executate 19 misiuni specifice de cercetare, identificare, detectare, ridicare, transport şi depozitare a muniţiilor, prilej cu care au fost asanate 49 de muniții și elemente de muniție, respectiv 8 proiectile, 18 muniţii şi elemente de muniție (cartuşe cal. 7,62 mm; stabilizator bombă, artificii confiscate), 21 grenade defensive și 2 bombe de aviație a câte 100 kg. fiecare.

 

Misiuni ale echipajului de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (C.B.R.N.)

Au fost actualizate situaţiile privind evidenţa surselor radiologice utilizate de operatorii economici şi instituţiile publice si a instituţiilor medicale specializate în tratarea bolilor de iradiere şi capacitatea de spitalizare, conform răspunsurilor primite de la presedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.

Pe linie de urgenţe CBRN, se execută activităţi de verificare a transporturilor de substanţe periculoase ce tranzitează judeţul, activitate la care sunt angrenate şi subunităţile din cadrul inspectoratului.

Sursa: comunicat ISU Prahova

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut