fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Momente emoționante la Sărbătoarea Satului din Cocorăștii Mislii. VIDEO + FOTO

Citește Și

- Reclamă -

Sărbătoarea satului a fost marcată de Înălțarea Domnului la Cocorăștii Mislii și, în ciuda vremii ploioase, oamenii s-au distrat și au avut parte de un recital de excepție, cu artiști locali, dar și veniți din Ardeal să încânte publicul. Pe lângă spectacolul pe care l-au urmărit, oamenii au putut cumpăra tot felul de bunătăți de la târgul amplasat în curtea căminului cultural (foto jos).

Primarul Daniel Alexandru a ținut să le mulțumească celor prezenți la eveniment și i-a premiat pe cei care au ajutat comuna de-a lungul timpului. Au fost acordate diplome de excelență și titluri de cetățean de onoare, printre cei care au căpătat această titulatură numărându-se și președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.

- Reclamă -

Oamenii au avut parte de un spectacol folcloric la care au participat ansamblurile Stejărelul și Mărțișorul, din Cocorăștii Mislii, Prahovița din Măgureni, Datina de la Scorțeni și Grupul vocal „Flori de Liliac” din Băicoi. De asemenea, a putut fi ascultat un recital cu interpreții mureșeni de muzică populară Maria Neag și Nelu Șopterean.

Vezi mai jos imagini foto de la eveniment:

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

Un bărbat și o femeie loviți intenționat cu mașina după o șicanare în trafic

Poliţiştii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 20 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de...
Sari la conținut