fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Monografia orașului Câmpina, scrisă în pușcărie de Valerian Nica (Sfârloagă), fostul director al Parcului Industrial Ploiești este plină de inadvertențe

Citește Și

- Reclamă -

Monografia orașului Câmpina, scrisă în pușcărie de Valerian Nica (Sfârloagă), fostul director al Parcului Industrial Ploiești este plină de inadvertențe. Deși în prefața lucrării autorul recunoaște că nu este din Câmpina, el mărturisește că s-a îndrăgostit de acest “oraș cochet”. Dragostea a fost însă atât de oarbă încât omul a început să confunde clădirile între ele și să găsească scoici și melci în apele orașului.

Mai grav este că și pe baza acestei “lucrări științifice”, fostul director al Parcului Industrial Ploiești a fost eliberat condiționat din închisoare. Monografia despre care vorbim a ajuns la Primăria Câmpina în urma scandalului legat de cărțile scrise de condamnați pentru a beneficia de o pedeapsă redusă. Administrația publică locală a comandat patru exemplare din lucrarea semnată de Nica, în speranța că vor avea parte de o monografie demnă de pus în vitrină, mai ales că era girată chiar de Nicolae Boaru, fostul director al Bibliotecii Județene Prahova. N-a fost să fie așa, cartea fiind plină de greșeli încă de pe copertă.

- Reclamă -

„Recunosc, nu am citit cartea integral, doar am răsfoit-o, dar chiar și așa am descoperit multe inadvertențe pornind de la titlu de exemplu. Câmpina este municipiu, nu oraș, dar asta, să zicem că nu ar fi o mare greșeală. Clădirea Liceului Nicolae Grigorescu este dată drept Judecătoria Câmpina, apoi anul primei atestări documentare este greșit, este dat ca 1508 în loc de 1503. Apoi Nica vorbește despre apele din Câmpina unde putem găsi scoici, raci și caracude, un pește care este tot mai rar la noi în țară, și vă spun asta în calitate de pescar, ”a declarat Paul Moldoveanu, secretarul Primăriei Câmpina.

Valerian Nica, fostul director al Parcului Industrial Ploieşti a scris în timpul detenției trei cărţi „Monografia oraşului Câmpina” (Editura Mega, Cluj, 2014), „Trovanţii, între mit şi realitate” (Editura Estfalia, Bucureşti, 2014), „Comunicarea în instituţiile publice – metode moderne şi strategii” (Editura Estfalia, Bucureşti, 2014). El a fost condamnat în 2011 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după ce în perioada 2004 – 2005 a vândut în mod ilegal către o societate comercială din Ploieşti un teren cu suprafaţa de 28,6 hectare, la un preţ subevaluat, prejudiciind parcul industrial cu 1.980.000 de euro. Terenul a fost cumpărat pe 17 martie 2005, iar a doua zi, pe 18 martie 2005, o parte din terenul respectiv a fost vândut altei firme la un preţ mult mai mare.

Afacerea a atras atenţia Curţii de Conturi, care a sesizat DNA în acest caz. Ar fi vorba de firma Baumaister, conform presei locale. Nica a fost liberat condiţionat în ianuarie 2015.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut