fbpx
vineri, martie 29, 2024
spot_img

Motivarea instanței la decizia de achitare a lui Daniel Petre: Nu putea interveni într-o procedură de achiziție online

Citește Și

- Reclamă -

Daniel Petre, fostul șef al Direcției de Finanțe Publice Prahova a fost achitat în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, instanța considerând, printre altele, că martorii audiați nu au fost sinceri în totalitate, ba mai mult au avut un interes anume în a-l acuza pe Petre. Pe de altă parte, judecătorul de la Tribunalul Prahova a apreciat că Daniel Petre nu avea vreo competență în vederea atribuirii unor lucrări publice unei anumite societăți private și în plus acesta nu putea interveni într-o procedură de achiziție care s-a desfășurat online.

În ceea ce privește denunțul făcut în cauză de către Răzvan Alexe, instanța a considerat că datele oferite de acesta nu au putut fi susținute de probe clare, pe de o parte, iar pe de alta, instanța a considerat că omul de afaceri a făcut denunțul într-un anumit context, fiind deja trimis în judecată în alte patru dosare în care este acuzat și de evaziune fiscală. Prin urmare, Alexe ar fi avut un interes aparte în a-l trimite în fața anchetatorilor și pe Daniel Petre, omul care a condus Direcția de Finanțe, instituție care a efectuat controale sodate cu amenzi și la societățile administrate de denunțător.

- Reclamă -

“Astfel, referitor la A.R., este de notorietate că acesta a fost trimis în judecată cel puţin în trei dosare (aflate în prezent pe rolul Tribunalului Prahova – 2046/105/2014, al Curţii de Apel Bucureşti – 1750/2/2014 şi al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – 1547/1/2014), încă nesoluţionate, prin urmare veridicitatea afirmaţiilor sale trebuie analizată în mod minuţios, prin raportare la mobilul din spatele acestui demers procesual, care poate consta în beneficiul pe care legea i-l acordă, şi anume – reducerea limitelor de pedeapsă. De asemenea, martorele S.C.C. şi B.M.G. se află în relaţii foarte apropiate cu denunţătorul A.R. (angajate ale sale la momentul săvârşirii pretinselor fapte, iar B.M.G. – şi în prezent), iar cea dintâi – posibil şi de adversitate faţă de inculpat, aceasta fiind afectată în mod direct ca urmare a activităţilor de inspecţie fiscală efectuate în perioada cât inculpatul a deţinut funcţia de director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice Prahova, în urma cărora a fost trimisă în judecată (având calitatea de inculpat în dosarul nr.2046/105/2014 al Tribunalului Prahova),” se arată în motivarea instanței care a decis că Daniel Petre este nevinovat.

Deși martorii din dosar au fost testați cu aparatul poligraf, iar rezultatul a dovedit că aceștia nu au un comportament simultat, judecătorul a considerat că testarea sincerității nu trebuie „supraestimată”. Instanța a apreciat de asemenea că, în urma audierii martorilor în sala de judecată, nu au apărut probe directe care să-l incrimineze fără dubiu pe Daniel Petre. Martorii nu au putut oferi date concrete despre momentul în care fostul șef al finanțelor ar fi luat banii cu titlu de mită de la Răzvan Alexe.

“…Nu l-am văzut pe Petre Daniel Cristian punând mâna pe plic. Plicul se oprise în apropierea lui Petre Daniel Cristian la o distanţă de circa 10-20cm, ” a declarat unul dintre martori.

- Reclamă -

Fișa postului nu-i permitea lui Petre să intervină la licitații

Instanța a apreciat de asemenea că Daniel Petre, la data la care se presupune că a săvârșit fapta de luare de mită, nu avea cum să intervină pentru ca o anumită societate să câștige o lucrare finanțată cu bani de la bugetul județean, întrucât fișa postului nu-i permitea să se ocupe de astfel de lucruri. În plus, procedura de achiziție publică a lucrării de privind modernizarea drumului judeţean DJ 101 I Buda-Nedelea s-a desfășurat online, iar posibilitatea inculpatului de a efectua demersuri, în exercitarea îndatoririlor de serviciu, pentru favorizarea unei anumite firme era inexistentă, a considerat instanța de fond.

“Astfel, deşi în descrierea primei acuzaţii se afirmă că în perioada aprilie – mai 2012, inculpatul avea „calitatea de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova cu atribuţii delegate de ordonator principal de credite şi administrator public”, din actele existente în dosarul de urmărire penală rezultă că abia în data de 23 mai 2012 i-a fost delegată acestuia calitatea de ordonator principal de credite (conform dispoziţiei nr.119 emisă de preşedintele Consiliului Judeţean), iar administrator public nu a fost desemnat niciodată. În perioada amintită inculpatul îndeplinea funcţia de director executiv adjunct la Direcţia Economică din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, scopul principal al postului fiind coordonarea, organizarea, îndrumarea şi controlarea activităţii Compartimentului Decontări Fonduri Europene (conform fişei postului nr.1072/10.09.2010) şi începând cu data de 23 mai 2012 i s-a delegat calitatea de ordonator principal de credite, calitate ce era îndeplinită pe timp limitat şi din motive bine întemeiate, în caz de absenţă a preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a administratorului public (conform pct.2 al art.1 din dispoziţie). Se observă, astfel, că în niciuna din aceste calităţi inculpatul nu avea vreo competenţă în privinţa atribuirii lucrării privind modernizarea drumului judeţean DJ 101 I Buda-Nedelea (contract nr.4843/19.04.2012) sau suplimentării cu 20% din valoarea totală a lucrării de reabilitare şi asfaltare (act adiţional nr.13024/3006/26.09.2012). Această lucrare a fost finanţată din fondurile Consiliului Judeţean Prahova, componenţa comisiei de evaluare în vederea atribuirii prin procedura de cerere de oferte a contractului de lucrări în discuţie (din care inculpatul nu făcea parte) a fost stabilită prin dispoziţia nr.31/22.02.2012 a preşedintelui Consiliului judeţean, M. C., iar procedura de achiziţie a fost on-line, prin urmare posibilitatea inculpatului de a efectua demersuri, în exercitarea îndatoririlor de serviciu, pentru favorizarea S.C. S. T&D S.R.L. în sensul atribuirii lucrării sau suplimentării acesteia era inexistentă,” se arată în motivare.

Alexe era apropiatul lui Cosma. De ce ar mai fi intervenit la Petre?

- Reclamă -

Un aspect la fel de interesant a fost menționat de judecător în motivare. Instanța a apreciat că omul de afaceri denunțător în cauză n-ar mai fi avut de ce să intervină pentru câștigarea unei licitații publice la Daniel Petre, atâta vreme cât era un apropiat al familiei Cosma.

“Or, în condiţiile în care denunţătorul A.R. era apropiat al familiei Cosma, este greu de acceptat că acesta avea interesul să mai intervină şi pe lângă inculpatul Petre Daniel Cristian (care nu se putea implica direct în derularea procedurilor privind lucrarea supusă analizei), scopul său putând fi atins doar prin abordarea directă a preşedintelui Consiliului judeţean sau a persoanelor care au făcut parte din comisia de evaluare în vederea atribuirii prin procedura de cerere de oferte a contractului de lucrări în discuţie.”

DNA a contestat achitarea lui Petre

Decizia de achitare a lui Daniel Petre nu este una definitivă. Procurorii DNA deja au contestat această soluție la Curtea de Apel Ploiești. Primul termen al contestației se va judeca în data de 13 septembrie.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Știrile Incomod din data de 28 martie

Zilnic poți urmări grupajul știrilor pe pagina de Facebook a Ziarului Incomod și pe canalul de YouTube.Principalele titluri ale...
Sari la conținut