fbpx
sâmbătă, aprilie 20, 2024
spot_img

Motivul controversat pentru care a fost arestat protestatarul Dide care a trimis droguri la DIICOT prin curier MOTIVARE

Citește Și

- Reclamă -

Protestatarul #rezist Cristian Dide a fost considerat de judecătorii ieșeni „pericol public” pentru că a comandat produse care conțineau cannabis (o cânepă cu efect psihotrop, interzisă în România). Produsele au fost comandate atât din țară, cât și din străinătate, iar ulterior Dide le-a trimis la prin curier la DIICOT Central și DIICOT Iași, arată judecătorii în motivarea deciziei de arestare dispusă de Tribunalul Iași.

Protestatarul a susținut în fața instanței că pe de-o parte a vrut să arate ușurința cu care substanțele interzise pot fi cumpărate de pe internet, inclusiv în România, iar pe de altă parte a vrut să promoveze legalizarea consumului de cannabis. Totodată, acesta a susținut în cadrul procesului penal să a vrut să sesizeze instanțele europene cu privire la diferențele de lislație din diverse state comunitare cu privire la incriminarea consumului de cannabis.

- Reclamă -

Judecătoarea de drepturi și libertăți Alina Ungureanu arată în motivare că, din noiembrie 2020, Dide a început să trimită la DIICOT Iași și DIICOT Central, pe numele unor procurori, colete cu substanțe care conțineau cannabis. În martie acest an, procurorul DIICOT Iași, Vasile Airinei, s-a auto-sesizat și a deschis un dosar penal.

Pentru a crea aparența de legalitate, numitul Dide Cristian Mihai a căutat să achiziționeze produse care aveau trecute pe etichetă THC < 0,2%, invocând astfel Regulamentul UE nr..”, se arată în motivarea instanței.

Protestatarul a comandat și muguri de cannabis, cu conținut de CBD și THC. CBD este canabidiol, un compus regăsit în cânepa cannabis, iar THC este tetrahidrocanabidol, un compus canabidoid identificat în cannabis, cu efect psihoactiv.

- Reclamă -

Dide a comandat drogurile prin poștă din țară și străinătate, inclusiv din SUA. Le-a trimis la DIICOT și a scris pe plic: ”DIICOT. A SE DESCHIDE DOAR DE PERSOANE AUTORIZATE”, notează judecătoarea în motivarea deciziei de arestare.

Audiat la parchet și instanță, protestatarul a declarat că a decis să trimită cannabis la DIICOT ca să atraga atenția ”cu privire la ușurința cu care se pot achiziționa produse ce conțin THC din mediul on-line, cât și din magazine fizice”.

”Un alt scop îl reprezintă dezbaterea în fața unui complet de judecată a faptelor sale, motiv pentru care este interesat să fie trimis în judecată”, se arată în motivare.

<<Acesta a precizat că prima cantitate de cannabis achiziționată de la… a avut ca scop atașarea dovezii de achiziție la dosarul civil aflat pe rolul Tribunalului București – Secția II Contencios Administrativ, unde încerca să convingă instanța de necesitatea de a obliga Direcția Generală a Vămilor să ne comunice modalitatea în care aceste produse ajung pe piață, fără a fi oprite la vamă; bonul de achiziție a fost trimis la DIICOT Structura Centrală împreună cu factura de la …și …împreună cu un autodenunț; întrucât nu a primit niciun răspuns, a achziționat alte trei grame, le-a pus coletul venit de la D.M. și a făcut al doilea autodenunț, la care a atașat și confirmarea de primire a primului autodenunț.

- Reclamă -

Totodată, inculpatul a arătat că dorea să amplaseze un tonomat la care să se vândă muguri de cannabis în vederea obținerii de profit, cât și pentru a atrage atenția că aceste produse sunt legale în restul UE și se comercializează în astfel de tonomate; în aceeași declarație, inculpatul a susținut că un alt scop pentru care dorea să instaleze tonomatul era acela de a promova proiectul ”legalizăm.ro”, proiect ce urmărește relaxarea legislației privind cannabis-ul în România.

În declarația dată în fața judecătorului de drepturi și libertăți, inculpatul a arătat că demersul său a vizat realizarea scopului Asociației Evoluție în Instituție privind aplicarea legii de către DIICOT în mod egal referitor la toate societățile care comercializează produse pe bază de cannabis și, totodată, a urmărit declanșarea unui cadru procesual în care să aibă posibilitatea de a invoca excepții de neconstituționalitate și a solicita sesizarea instanțelor europene cu privire la anumite aspecte de ordin legislativ>>, se arată în motivare.

Magistratul nu s-a lăsat însă înduplecat și a emis mandat de arestare pe numele lui Cristian Dide. Judecătoarea enumeră mai multe motive pentru care Dide este pericol public:

<<Deși avea alte căi pentru a susține demersul pe care îl promovează, a înțeles să comită infracțiuni pentru a promova ”legalizarea Cannabisului” (…)

inculpatul a trimis drogurile pe numele unor procurori, încercând astfel să acrediteze ideea că procurorii comandă substanțe interzise și că instituțiile statului nu sunt apte să stopeze fenomenul comercializării drogurilor de risc sub aparența unor activități comerciale legale>>, a motivat judecătoarea.

Dide se află în arestul IPJ Iași din 23 noiembrie 2021, sub acuzația de trafic de droguri de risc.

Citește motivarea Tribunalului Iași privind arestarea protestataruli #rezist Cristian Dide în întregime: Extras – Ã_ncheierea nr. 277-JDL-23.11.2021

Decizii haotice ale instanțelor privind transparența hotărârilor judecătorești

Decizia motivată privind arestarea lui Cristian Dide a fost pus la dispoziția G4media.ro de Tribunalul Iași în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și a ghidului CSM de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media.

Deși Tribunalul Iași, instanța care a dispus arestarea lui Cristian Dide a pus la dispoziția presei motivarea în format anonimizat, potrivit legii, în schimb, Curtea de Apel Iași, instanța care a confirmat arestarea, a considerat că documentul nu este public.

De notat și că, instanțele anonimizează numele, inclusiv al inculpaților, în documentele trimise presei, însă pe portalul instanțelor acestea sunt trecute neanonimizate.

Sursa g4media.ro

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

A fost semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova

Astăzi, 19 aprilie 2024, s-a semnat Protocolul Alianței Dreapta Unită  pentru județul Prahova.În prezența Cătălinei Bozianu, președintele PMP Prahova,...
Sari la conținut