fbpx
vineri, aprilie 26, 2024
spot_img

Nebuloasa organizării vizitei președintelui Klaus Iohannis în Ploiești. Cum a fost atribuit contractul

Citește Și

- Reclamă -

Președintele Klaus Iohannis este așteptat pe 22 noiembrie la Ploiești, în cadrul unui eveniment care marchează 100 de ani de la Marea Unire și lansarea unui proiect de regenerare urbană a Ploieștiului. De vizită se ocupă chiar Primăria Ploiești, care a încredințat un contract unei societăți responsabile să organizeze evenimentul. Doar că semnarea contractului nu s-a făcut prin licitație, ci printr-o încredințare directă, astfel că rămâne o nebuloasă modalitatea prin care a fost selectată firma în cauză. În plus, pe site-ul primăriei nici măcar nu a fost postat anunț de achiziție, astfel încât și alte firme care ar fi putut fi interesate să își încerce norocul.

Mai mult decât atât, primarul Adrian Dobre, contactat de reporterii ziarului Incomod, nu a știut să ne spună nici valoarea contractului, nici numele firmei care l-a câștigat. Potrivit unor surse din primărie, însă, societatea care a fost contractată de municipiu pentru organizarea evenimentului este NUEVO MARCOM SRL, din Sector 3, București.

- Reclamă -

„Administrația Prezidențială, pe proiectul pe care dânșii îl au cu dezvoltarea orașelor în contextul Centenarului și aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, are o serie de întâlniri la nivelul municipiilor și pe data de 22 vom participa de fapt și de drept la lansarea unui proiect de regenerare urbană a municipiului Ploiești. Evenimentul începe în jurul orei 17.00 și are aceste două componente, Centenarul și lansarea acestui proiect, iar proiectul are două obiective, dezvoltarea, regenerarea urbană și dezvoltarea mediului economic în municipiul Ploiești.”, a explicat primarul Adrian Dobre.

Despre contractul pentru organizarea evenimentului, edilul-șef spune că:

„Există un contract în acest sens care se ocupă de tot ce înseamnă parte tehnică, toate aspectele ce țin de un astfel de eveniment. Prin licitație, mă rog, procedura de atribuire aferentă unui astfel de contract, cred că e atribuire directă. Nu știu pe deasupra, el a fost bugetat undeva la vreo 150.000 lei, dar nu știu la cât s-a contractat. S-a mers pe procedura care se practică în mod normal, nu știu exact de ce nu a fost și pe site-ul primăriei, dar o să mă interesez. Mă surprinde că n-a fost și pe site-ul primăriei, dar mă rog… Nu știu să spun exact cui i-a fost atribuită această sarcină, dar Serviciul de Achiziții din cadrul primăriei.”, a mai declarat Adrian Dobre pentru ziarul Incomod.

- Reclamă -

Întrebat care este numele societății căreia i-a fost atribuit contractul prin încredințare directă, primarul Dobre a spus doar: „Nu știu, că nu mă uit la aspectele acestea, vă spun sincer”.

- Reclamă -
spot_img
spot_img
spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele Știri

VIDEO Sal Rachele, terapeut în vindecare cronologică, interviu în exclusivitate pentru Incomod despre clarviziune

Sal Rachele, un cunoscut terapeut în vindecare cronologică care spune că este și clarvăzător, cunoscut la nivel mondial, a...
Sari la conținut